- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hidişan nu mai intră în vederile lui Petre Grigoraş pentru acest sezon
Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că jucătorul Florin Hidişan nu mai intră în vederile sale pentru acest sezon, precizând că acesta s-a întors la antrenamente, însă se pregăteşte singur, după un program propriu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Eu am purtat o discuţie înainte cu el, împreună cu medicul echipei care este cel mai în măsură să dea verdicte. I-a explicat care este situaţia lui medicală şi ce se poate întâmpla dar, din păcate, el a ales calea exilului şi a plecat trei zile în altă parte, la alt doctor şi cred că acum urmează un program de recuperare dat de acel medic, dar nu ne-a spus. Nici nu m-a interesat să-l ispitesc foarte mult pentru că pentru mine este zero şi este deja un subiect încheiat. O să-i mai dau o şansă, poate sezonul viitor. Mai glumim şi noi acum că nu avem ce face. Când vezi astfel de cazuri şi atitudine îţi vine să te dai cu capul de pereţi. Atunci când ai o astfel de atitudine vizavi de conducerea tehnică şi de echipa medicală şi faci ce vrei tu, îţi iei liber o lună de zile şi te pregăteşti când vrei tu, atunci nu mai poţi pune baza pe un astfel de jucător. Se ştie şi în tur ce probleme ne făcea Cardoso care era el cel mai iubit dintre pământeni şi credea că fără el nu se poate face nimic şi că dacă îi zic eu ceva se duce repede la domnul Condescu şi îl iartă şi acum se vede unde a ajuns. El şi-a dat seama că eu nu aveam nimic cu el, avea el ceva cu el", a explicat Grigraş.
Tehnicianul echipei Pandurii a glumit apoi pe seama lui Hidişan, despre care a spus că în 2-3 luni ar putea fi apt de joc: "Avem o noutate, să ştiţi că de luni a început pregătirea Hidişan. Notaţi cu litere de aur că i-a trecut buba şi se antrenează singur, programul şi-l face singur şi nu anunţă şi nu întreabă pe nimeni. Sunt extrem de mulţumit de el, în cel puţin 2-3 luni sunt convins că se va face bine şi va fi apt pentru joc".
Florin Hidişan a suferit o ruptură musculară după revenirea din cantonamentul din Turcia şi a plecat să se trateze la o clinică din Bucureşti, precizând atunci că a anunţat conducerea clubului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Secțiile de votare s-au deschis în toată țara. Până la ora 11:30, prezența la vot este de 16,47 %. 3 milioane de români au votat
-
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
-
Incidente la Alegerile Prezidenţiale 2024: de la amenzi şi urne fără escortă poliţienească la Diana Şoşoacă filmându-se în cabina de vot
-
Judeţele cu cea mai mare şi cea mai mică prezenţă la urne pentru alegerile prezidenţiale 2024
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO