Hilderaldo Bellini, căpitanul echipei Braziliei campioană mondială în 1958, a încetat din viaţă
Bellini, care suferea de peste zece ani de Alzheimer şi era internat în secţia de terapie intensivă a unui spital din Sao Paulo, nu mai vorbea de trei ani.
Buletinul medical nu a fost dat publicităţii, la solicitarea familiei fostului fotbalist.
Hilderaldo Bellini a fost căpitanul reprezentativei ţării sale la primul titlu mondial câştigat de brazilieni, în 1958. El a făcut parte şi din naţionala Braziliei câştigătoare a CM în 1962.
De-a lungul carierei, Bellini a jucat la echipele Vasco de Gama, Sao Paulo FC şi Atletico Paranaense.
O statuie a lui Bellini se află în faţa celebrului stadion Maracana, din Rio de Janeiro.