LeBron James îi interzice fiului său să-i zică „tată” pe teren

Publicat: 29 08. 2024, 13:21
Actualizat: 29 08. 2024, 13:23

LeBron James, liderul all-time la puncte al NBA, a des recent echipa Los Angeles Lakers la victorie, în primul turneu In-Season al ligii.

La scurt timp după acest succes, James a primit o veste cel puţin la fel de bună: fiul său, Bronny James, a fost selectat de Lakers pentru 2024, fiind a 55-a alegere, informează Sports Illustrated.
Astfel, James şi fiul său devin oficial primul duo tată-fiu activ în NBA.

În ciuda criticilor şi acuzelor de nepotism, veteranul de 39 de ani a declarat că nu există o altă realizare personală care să egaleze bucuria de a juca alături de fiul său.

Într-un episod recent al podcastului „The Shop”, LeBron a vorbit despre cum va fi abordată dinamica celor doi pe teren.

James a spus, râzând, că nu îi va permite fiului să îi spună „tată” în timpul meciurilor.

„Bronny nu poate să mă numească tată pe teren. Îi permit să îmi spună 2-3, Bron, sau GOAT, dacă vrea”, a adăugat James.

În prima conferinţă de presă ca jucător al Lakers, Bronny James a declarat: „Încerc să îmi fac propriul nume. Nu m-am gândit niciodată în mod special la ideea de a juca alături de tatăl meu, deşi acest gând a fost întotdeauna acolo”.