Hizo: Avem probleme la mijloc, dacă se accidentează Costin sau Genchev, nu am înlocuitori

Antrenorul formaţiei FC Vaslui, Viorel Hizo, susţine că echipa sa are mari probleme în linia de mijloc, unde se poate baza doar pe doi jucători, Raul Costin şi Stanislav Genchev, după ce trei fotbalişti importanţi, Pavlovici, Gladstone şi Zmeu sunt accidentaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

"În momentul de faţă ne lipsesc o serie de jucători importanţi pe care nu putem să-i folosim. Avem foarte mari probleme la mijloc. Dacă se accidentează Costin sau Genchev, chiar nu am cu cine-i înlocui. Zmeu s-a operat zilele trecute la menisc, iar Pavlovici poate reveni abia peste 30 de zile, la fel, probabil, ca şi Gladstone. De aceea, încercăm să rezolvăm aceste probleme cu ce avem", a declarat Hizo.

Cei doi mijlocaşi centrali, Glastone şi Pavlovici, folosiţi la închidere de tehnicianul Viorel Hizo, sunt accidentaţi încă de la mijlocul turului de campionat, fiind nevoie de intervenţii chirurgicale şi o perioadă foarte lungă de recuperare. Denis Zmeu s-a accidentat pe timpul pregătirilor din Antalya. Problemele pentru FC Vaslui s-au agravat în momentul în care FIFA a blocat, în această iarnă, transferurile pentru formaţia moldavă, în urma unui litigiu pe care clubul l-a avut cu jucătorul sârb Marko Ljubinkovici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici