„Scorul nu reflectă realitatea din teren. Am făcut o repriză a doua foarte slabă, totul s-a rupt când Ganea a ratat acea ocazie mare de gol. După ce am încasat noi primul gol nu am mai reuşit să ne concentrăm. La pauză dacă mă întrebaţi dacă este vreo schimbare în jocul Rapidului, aş fi spus că nu. Totuşi, în repriza a doua Rapid a fost clar peste noi”, a spus tehnicianul echipei ilfovene.
Ciobotariu a făcut referire şi la eliminarea atacantului Victoraş Iacob, care a primit direct cartonşul roşu, în minutul 87, după un fault dur la portarul rapidist, Lucian Marinescu. „Gestul lui Victoraş Iacob nu îşi avea rostul azi. Poate era şi el nervos, dar eu nu l-am înţeles. Nu m-am gândit încă dacă să iau măsuri împotriva lui, dar la experienţa lui nu avea voie să facă un asemenea gest. Mai ales la 2-0, nu ai voie să faci un asemenea gest”, a completat Ciobotariu
Echipa Rapid Bucureşti a câştigat, marţi, scor 3-0 (0-0), partida susţinută, pe teren propriu, în compania formaţiei CS Otopeni, contând pentru runda a XXIX-a a Ligii I. Golurile victoriei gazdelor au fost marcat de Joao Paolo Andrade ’51, Lucian Răduţă ’57 şi Ştefan Grigorie ’90.