Hizo: Nu cred că Dinamo îşi permite să nu joace corect la Timişoara

Antrenorul Viorel Hizo a declarat, vineri, că Dinamo nu îşi permite să nu joace corect meciul cu FC Timişoara, din ultima etapă, şi că speră că o eventuală victorie sau o remiză a bucureştenilor, coroborată cu o victorie a FC Vaslui la Târgu-Jiu, va duce echipa vasluiană în preliminariile LC.

Urmărește
3 afișări

"Cred că Dinamo nu-şi permite să nu joace corect la Timişoara. Când opreşti jucătorii înainte de un meci atât de important, cum este finala Cuperi României cu Steaua, îţi scoţi echipa din mână. Am făcut-o şi eu şi am menajat anumiţi jucători la unele partide şi nu am mai dat acelaşi randament în meciul următor. De aceea, cred că Dinamo este atât de matură şi îşi ştie foarte bine potenţialul. Oricum, ultima etapă are implicaţii doar în ceea ce o priveşte pe Steaua, care trebuie să lupte pentru un loc de Liga Europa, şi pe Vaslui, care speră la o calificare în preliminariile Ligii Campionilor", a spus Viorel Hizo într-o conferinţă de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte meciul pe care FC Vaslui îl va disputa cu Pandurii Târgu-Jiu, Hizo speră într-o victorie în faţa unei echipe care pierde foarte greu pe teren propriu. "În primul rând, ne dorim ca noi, cei din staful tehnic, să aducem jucătorii la o motivaţie necesară să câştige acest meci, din deplasare. Pandurii este o echipă tânără, foarte talentată, care a pierdut foarte greu pe teren propriu, chiar dacă joacă la Turnu-Severin. De aceea, nu ne va fi foarte uşor să obţinem cele trei puncte", a conchis Viorel Hizo.

FC Vaslui va întâlni, sâmbătă, în deplasare, de la ora 17.00, formaţia Pandurii Târgu-Jiu, în cadrul etapei a XXXIV-a a Ligii I, ultima din actualul sezon. O eventuală victorie a Vasluienilor, coroborată cu un meci nul sau o înfrângere a formaţiei FC Timişoara în întâlnirea cu Dinamo Bucureşti, ar face ca echipa moldavă să încheie campionatul pe locul doi, care ar duce-o automat în preliminariile Ligii Campionilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici