Hizo: Twente a fost cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit în cupele europene
Antrenorul Viorel Hizo a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că Twente Enschede, echipă pe care Steaua o va întâlni în 16-imile Ligii Europa, este cel mai puternic adversar împotriva căruia a evoluat FC Vaslui în actuala ediţie a cupelor europene.
Hizo: Twente a fost cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit în cupele europene (Imagine: Aleksandr Djorovic/Mediafax foto)
"Steaua nu va avea deloc o dublă uşoară cu Twente. Olandezii au o echipă foarte, foarte bună care pune probleme oricui. Până acum, cred că Twente a fost cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit în cupele europene. Apoi Lazio şi Sparta Praga", a spus Hizo.
Cu toate acestea, tehnicianul este de părere că Twente şi Steaua au şanse egale de calificare în optimile de finală. "Cei de la Twente au pierdut un jucător foarte bun, pe Ruiz, transferat în Anglia. Dar chiar şi aşa în grupe au terminat pe primul loc. Nu le va fi uşor celor de la Steaua, dar având în vedere că joacă primul meci la Bucureşti cred că sunt şanse 50-50 la sută. Ar fi foarte bine ca Steaua să se califice şi nu spun asta pentru că vreau să ne răzbune pe noi", a menţionat antrenorul formaţiei FC Vaslui.
Hizo nu crede că staful tehnic al echipei Steaua are nevoie de sfaturi de la el, dar susţine că dacă Ilie Stan îi cere informaţii despre Twente îl va ajuta cu siguranţă. "E greu să le dau eu sfaturi, cred că au antrenori capabili să analizeze jocul olandezilor. Dar dacă va dori informaţii, eu îl voi ajuta cu cea mai mare plăcere pe Ilie Stan. Ca o impresie generală pot spune doar că e foarte, foarte greu în duelurile directe cu jucătorii olandezi. Oricum, eu le transmit steliştilor să bată şi să se califice mai departe", a precizat Viorel Hizo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Calificată de pe locul doi al Ligii I, FC Vaslui a întâlnit în turul trei preliminar al Ligii Campionilor formaţia Twente Enschede. Echipa condusă de Viorel Hizo a fost eliminată din competiţie după ce a pierdut cu scorul de 0-2 în Olanda, la 26 iulie, şi a remizat, 0-0, la Piatra Neamţ, la 3 august.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO