Hocheistul Victor Vlad a fost depistat pozitiv la un control doping

Jucătorul echipei de hochei pe gheaţă a clubului Sportul Studenţesc, Victor Vlad, a fost depistat pozitiv în urma unui control efectuat de reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidoping, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Hocheistul Victor Vlad a fost depistat pozitiv la un control doping

Hocheistul Victor Vlad a fost depistat pozitiv la un control doping (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Control antidoping a fost efectuat la finalul partidei Sportul Studenţesc - Steaua Bucureşti, scor 2-10 (1-1, 0-6, 1-3), din cadrul Campionatului Naţional, disputat la 12 octombrie 2010, pe gheaţa patinoarului "Mihai Flamaropol" din Bucureşti.

În adresa semnată de preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graziela Vâjială, se precizează că proba A indică prezenţa acidului 11-nor-delta 9-tetrahidrocanabinol-9-carboxilic (carboxi THC), metabolit de delta 9-tetrahidrocanabinol peste limita de 15ng/ml, substanţă inclusă în clasa S8 din lista interzisă.

Victor Vlad, antrenorul Ioan Martin şi medicul echipei Sportul Studenţesc vor fi audiaţi marţi, 24 noiembrie, în cadrul Comisiei de audiere a Agenţiei Naţionale Antidoping, în conformitate cu prevederile articolului 8 din Codul Mondial Antidoping.

Tanczos Barna: Este o pată mare pe obrazul hocheiului românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), Tanczos Barna, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că depistarea pozitivă a jucătorului Victor Vlad la un control doping este o "pată pe obrazul hocheiului românesc".

"Este regretabil ceea ce s-a întâmplat şi sunt trist, pentru că acest caz este o pată mare pe obrazul hocheiului românesc. Vom fi foarte duri în asemenea cazuri. Vom analiza dacă şi clubul are vreo vină în acest caz, vom audia şi medicul echipei, iar dacă se va constata o culpă şi din partea clubului, va suporta consecinţele", a spus Barna.

Tanczos Barna a precizat că federaţia supervizează cluburile mari, însă nu se aştepta la un asemenea incident din partea unui jucător legitmat la Sportul Studenţesc. "Noi avem grijă ca astfel de incidente să nu se petreacă la cluburile mari, precum Sport Club Miercurea Ciuc, Steaua, Fenestela Braşov, însă nu ne aşteptam la aşa ceva din partea unui jucător de la Sportul Studenţesc. Se pare că, pe viitor, va trebui să acordăm o atenţie sportită şi celorlalte cluburi în această privinţă, pentru a nu mai avea parte de surprize", a menţionat oficialul FRHG.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici