Honda confirmă negocierile cu Virgin prinvind vânzarea echipei de F 1
Producătorul japonez de automobile Honda a confirmat oficial, miercuri, că negociază vânzarea echipei de Formula 1 unor potenţiali investitori, printre care se află şi grupul Virgin, deţinut de miliardarul britanic Richard Branson.
Honda confirmă negocierile cu Virgin prinvind vânzarea echipei de F1 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Oficialii Honda, companie care şi-a anunţat anul trecut retragerea din Marele Circ în urma crizei financiare, speră să încheie cât mai repede un acord de vânzare a echipei, astfel încât aceasta să se afle pe linia de start a Marelui Premiu al Australiei, prima etapă a ediţiei 2009 a Campionatului Mondial de Formula 1, programat la 29 martie.
"Negociem cu mai mulţi potenţiali cumpărători, printre care şi grupul Virgin. Continuăm negocierile actuale pentru a nu rata debutul sezonului. Discutăm intens pentru a găsi un cumpărător", a declarat un purtător de cuvânt al Honda, care nu a dorit să precizeze niciun alt investitor interesat de echipă.
El nu a exclus faptul că, în cazul unui eşec al negocierilor, echipa va fi desfiinţată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO