Prima pagină » Sport » Horia Tecău se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu

Horia Tecău se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu

Tenismanul Horia Tecău se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu, cu 6.220 de puncte, iar Florin Mergea rămâne pe poziţia 16, cu 4.460 de puncte, în ierarhia de dublu, informează site-ul atpworldtour.com.
Horia Tecău se menţine pe locul 4 în clasamentul ATP de dublu
Luminita Turcu
26 oct. 2015, 11:42, Sport

La simplu, cel mai bine clasat român este Adrian Ungur, care a urcat două locuri, de pe 173 pe 171, cu 305 puncte. Marius Copil este pe locul 177, după o coborâre de două locuri, cu 288 puncte, iar Victor Hănescu a urcat trei locuri şi se află pe poziţia 197, cu 251 de puncte.

Primele zece poziţii în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

1. Novak Djokovici (Serbia) 16.785 puncte

2. Andy Murray (Marea Britanie) 8.250

3. Roger Federer (Elveţia) 7.930

4. Stan Wawrinka (Elveţia) 6.630

5. Tomas Berdych (Cehia) 5.000

6. Kei Nishikori (Japonia) 4.705

7. Rafael Nadal (Spania) 4.330

8. David Ferrer (Spania) 4.125

9. Milos Raonici (Canada) 2.770

10. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 2.635.