Hristo Stoicikov, noul antrenor al echipei ŢSKA Sofia
„Sunt fericit că pot reveni la echipa unde m-am consacrat în urmă cu trei decenii. Le promit suporterilor că va fi disciplină în vestiar. Voi da sută la sută pentru această echipă”, a declarat Stoicikov.
Stoicikov, în vârstă de 47 de ani, se afla pe banca tehnică a lui Litex Loveci din ianuarie 2012, iar în acest sezon a încheiat campionatul pe locul cinci.
Fostul internaţional bulgar îl va înlocui pe Milen Radukanov, demis după ce ŢSKA Sofia a încheiat campionatul pe locul trei.