Prima pagină » Sport » Eugen Trică şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist

Eugen Trică şi-a anunţat retragerea din activitatea de fotbalist

Mijlocaşul echipei Concordia Chiajna, Eugen Trică, a declarat, luni, că a decis să-şi încheie cariera de jucător, precizând că din iarnă doreşte să antreneze, informează site-ul oficial al nou-promovatei în Liga I.

„Partida cu CFR Cluj a fost ultima mea prezenţă ca jucător pe un teren de fotbal. Spun stop carierei de jucător. Vreau să stau lângă familia mea o perioadă, iar din iarnă să-mi încep cariera de antenor. Le mulţumesc tuturor celor de la Concordia, colegi, conducători şi suporteri. A fost un episod frumos în cariera mea” a spus Trică, care şi-a reziliat astăzi contractul cu Concordia Chiajna.

Ultimul meci jucat de Eugen Trică a fost sâmbătă, pe teren propriu, şi a fost pierdut de Concordia Chiajna, cu scorul de 4-0, în faţa formaţiei CFR Cluj.