Huţupan: Tadici şi Muşi au îngropat echipa asta
Jucătoarea Luminiţa Huţupan, a declarat, vineri, la Pro TV, că antrenorii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi sunt vinovaţi de eşecul înregistrat de echipa României la turneul de handbal feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Huţupan: Tadici şi Muşi au îngropat echipa asta (Imagine: Mediafax Foto)
"Aceşti doi antrenori (n.r. - antrenorul principal al echipei României, Gheorghe Tadici, şi antrenorul secund Dumitru Muşi) au îngropat echipa asta. Plâng într-una de dimineaţă până seara şi-l aud în stânga şi în dreapta că îi pare rău de un singur lucru: de Luminiţa Huţupan că n-a cucerit o medalie. N-am nevoie de scuzele lui şi de durerea lui. Am tot lăsat de la noi, dar până când, până când? Până la urmă, ţi se ia. Am suferit amarnic. De cinci ani de zile, după fiecare competiţie europeană sau mondială, spuneam că mă retrag ca să fac un copil şi am lăsat de la mine ca să ajut echipa asta, ţara asta. Pentru ce? Să mă autodistrug", a spus Huţupan.
Portarul echipei naţionale i-a reproşat şi preşedintelui Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, faptul că nu a luat mai devreme măsuri împotriva antrenorului Gheorghe Tadici şi a redat câteva idei dintr-un dialog pe care l-a avut cu şeful federaţiei. "«După scandalul de la Vâlcea aţi vorbit cu domnul Tadici, de ce nu aţi venit să vorbiţi şi cu jucătoarele?»", l-ar fi întrebat jucătoarele pe Gaţu, după care acesta a răspuns: "«I-am spus să lase limbajul»", urmat de un alt reproş: "«Degeaba i-aţi spus dacă nu s-a întâmplat nimic»".
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă de echipa Franţei, după patru reprize de prelungiri, cu scorul de 36-34 (12-13, 27-27, 4-4, 5-3), în turneul pentru locurile 5-8, şi va întâlni selecţionata Suediei în disputa pentru clasarea pe locul şapte, ratând astfel obiectvul fixat înaintea Jocurilor Olimpice, cucerirea unei medalii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
La finalul partidei cu Franţa, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că antrenorul Gheorghe Tadici nu va mai rămâne la conducerea repreznetativei feminine de handbal a României.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO