Iancu: Au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni
Preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, duminică, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al grupării timişorene.
Iancu: Au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni (Imagine: Mediafax Foto)
"În acest moment, din motive corecte şi obiective, recunoscute de toţi, au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Timişoara SA. Drepturile şi obligaţiile, cât şi puterea decizională revin la forma iniţială, după cum urmează: preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general, în persoana lui Alexandru Marian Iancu, preia toate prerogativele funcţiilor respective; preşedintele Consiliului Director: Gheorghe Chivorchian; director executiv: Ion Negrei. Se instituie în zilele următoare funcţia de secretar general al FC Timişoara, urmând să fie stabilită persoana respondentă. Pentru prima decadă a lunii decembrie se va convoca Adunarea Generală, având pe ordinea de zi o infuzie de capital din partea acţionarilor, cât şi alte hotărâri pentru bunul mers al clubului", se arată în comunicatul semnat de Marian Iancu.
Omul de afaceri Ovidiu Tender negocia cu Marian Iancu pentru preluarea acţiunilor FC Timişoara printr-o societate pe care o deţine împreună cu Consiliul Judeţean Timiş, Inter Center Service.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO