Ianis Hagi, inclus de presa belgiană pe lista celor mai mari transferuri neinspirate. Fiul lui Gică Hagi, in TOP 10 transferuri eşuate

Publicat: 30 12. 2019, 12:46
Actualizat: 20 05. 2020, 09:29

Pe lista alcătuită de Voetbalnieuws.be, Ianis Hagi se poziţionează pe locul 10. Dimitri de Conde l-a dorit pe Hagi la Genk, iar conducerea clubului a plătoit patru milioane de euro pentru mijlocaşul român. Hagi a ales să semneze cu Genk după ce a fost ofertat de mai multe cluburi europene, printre acestea numărându-se şi Spartak Moscova. Belgienii spun despre Hagi că nu a reuşit să convingă nici sub comanda lui Felice Mazzu şi nici sub îndrumarea lui Hannes Wolf.

În acest sezon, pentru Genk, Hagi a înscris trei goluri şi a oferit 4 pase decisive.

Samir Nasri este considerat a fi cea mai nereuşită achiziţie din campionatul Belgian. Deşi a avut evoluţii fantastice la echipe precum Arsenal, Manchester City, Sevilla sau West Ham, pentru Anderlecht a reuşit să marcheze doar două goluri în nouă apariţii.