Ienei şi Sichitiu, candidaţi la preşedinţia Ceahlăului
Funcţia de preşedinte executiv face parte din noua organigramă gândită de preşedintele de onoare Gheorghe Ştefan pentru strategia de viitor european a Ceahlăului. "Cel care va ocupa respectiva funcţie în cadrul clubului nostru este o personalitate a fotbalului românesc. A lucrat mult timp şi în străinătate, dar s-a ocupat foarte mult inclusiv de pregătirea şi promovarea tinerilor fotbalişti români. Încercăm să pregătim o mare lovitură", a spus Viorel Măstăcăneanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Ceahlăul.
Ultimul preşedinte executiv al grupării nemţene a fost Dan Petrescu, fostul conducător al CCA şi totodată fost purtător al ecusonului FIFA. El a părăsit Ceahlăul în turul ediţiei trecute de campionat, pe fondul rezultatelor slabe înregistrate de Ceahlăul.
Emerich Ienei este singurul tehnician care a câştigat Liga Campionilor cu o echipă românească, Steaua Bucureşti, în 1986. Apoi, a fost antrenorul care a lucrat cel mai mult la naţională cu "Generaţia de Aur" a fotbalului românesc. În prezent, antrenorul bihorean se ocupă de promovarea tinerelor talente din ţară.
Grigore Sichitiu rămâne un apropiat al managerului general al Ceahlăului, Viorel Hizo, cei doi lucrând împreună în trecut la Rapid Bucureşti.