"Biletele s-au pus în vânzare cu 322 de zile înainte de startul competiţiei", a declarat Martin Hausleitner, secretarul general al forului naţional de specialitate din Austria.
Tichetele se vor vinde în trei faze, prima derulându-se între 3 martie şi 3 iulie 2009, în care sunt disponibile 30 la sută din totalul biletelor, plus pachete specifice. În a doua fază se vor pune în vânzare încă 30 la sută din bilete, începând cu 3 iulie, când va avea loc tragerea la sorţi a grupelor, iar în ultima fază, din 1 octombrie, se vor vinde ultimele bilete rămase.
Preţurile biletelor la meciurile de la turneul final al CE din 2010 se situează între 20 şi 60 de euro, pentru meciurile din grupele preliminare, între 24 şi 90 de euro, pentru meciurile din grupele principale, şi între 50 şi 160 de euro la finalele competiţiei, conform anunţului de marţi al EHF.
Programul turneului final al CE din 2010 este următorul:
19-23 ianuarie, la Graz, Linz, Innsbruck, Viena şi Neustadt – meciuri din grupele preliminare
24-28 ianuarie, la Innsbruck şi Viena – meciuri din grupele principale
30 ianuarie, la Viena – semifinale
31 ianuarie, la Viena – finale.
Naţionala masculină a României evoluează în prima grupă de calificare, ocupând locul secund, după Suedia, cu patru puncte din patru partide disputate. Următoarele meciuri pentru reprezentativa antrenată de Aihan Omer sunt programate în 10-11 iunie, în deplasare cu Suedia, 13-14 iunie, acasă cu Muntenegru, 17-18 iunie, acasă cu Turcia şi 20-21 iunie în deplasare cu Polonia. La turneul final se va califica doar prima clasată din fiecare din cele şapte grupe preliminare.