Lopez Caro: Nu prea am explicaţii pentru jocul nostru
„Sunt foarte clare concluziile. Primul gol a fost decisiv în joc. Am început meciul de la 0-1 şi adversarul ne-a dominat în primele 20 de minute cu viteza foarte mare de joc. Nu am avut personalitate în debutul partidei, însă până la pauză am avut mai multe ocazii decât adversarul şi am ajuns mai mult la poartă. Chiar înainte de pauză puteam egala şi atunci automat meciul avea o altă desfăşurare. În prima repriză ne-au forţat să intrăm în jocul lor. Şi în repriza secundă am primit gol repede. Steaua a avut puţine ocazii, dar toate finalizate. Suntem foarte supăraţi de rezultat, dar jucătorii au dat totul pe teren până în ultimul minut. Nu prea am explicaţii pentru jocul nostru, e vorba de decizii individuale care uneori se rezolvă uşor, iar în unele cazuri există ghinion. Cu toate acestea nu putem lua meritele adversarului”, a spus Lopez Caro.
Referitor la faptul că suporterii i-au cerut demisia, Lopez Caro a afirmat că nu este de acord: „Pe suporteri trebuie să-i respectăm, dar nu sunt de acord cu ei. În momentele cele mai complicate echipa trebuie susţinută, inclusiv prin dorinţa mea pentru a ridica clubul cât mai sus”.
Echipa FC Vaslui a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), de formaţia Steaua Bucureşti, în derbiul etapei a V-a a Ligii I.