Ilie Năstase şi-a depus demisia şi la Federaţia Română de Tenis
Preşedintele demisionar al Federaţiei Române de Tenis, Ilie Năsatse, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că şi-a depus demisia şi la federaţie, în urmă cu trei zile, după ce iniţial prezentase acest act doar preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Bellu.
Ilie Năstase şi-a depus demisia şi la Federaţia Română de Tenis (Imagine: Mediafax Foto)
Directorul general al FRT, Dumitru Hărădău, declarase, săptămâna trecută, că Ilie Năstase nu şi-a depus demisia la federaţie, de aceea nu există niciun motiv pentru convocarea unei Adunări Generale Extraordinare în vederea organizării de noi alegeri. Hărădău afirmase că situaţia neclară de la conducerea FRT va fi discutată în cadrul Adunării Generale ordinare, în care va fi prezentat şi bilanţul contabil pe anul 2007.
"Acum trei zile mi-am dat a doua oară demisia, mi-o mai dau şi a treia oară, dacă doreşte toată lumea, că nu mai înţeleg. Eu ce trebuie să fac? În fiecare zi mă sună lumea. V-aţi dat-o, chiar v-aţi dat-o? Da, mi-am dat-o! Ce pot să fac mai mult. Poate să nu mai răspund la telefon. Mai am şi eu copii, serviciu, mai mult la telefon stau. Nu am ce să fac mai mult. Să spun că îmi returnez şi ce am câştigat înainte? Meciurile de Cupa Davis? Să le dau şi pe acelea înapoi? Mie îmi pare rău că se termină federaţia, nu de altceva. Singurul regret al meu este că se termină federaţia, că am muncit 11 ani, de-asta îmi pare rău", a spus Ilie Năstase.
Potrivit regulamentului, FRT trebuie să convoace, în termen 30 de zile de la demisia preşedintelui, o Adunarea Generală Extraordinară de alegeri. Până în prezent, numai fosta jucătoare de tenis Ruxandra Dragomir şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia FRT.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Înaintea meciului de Cupa Davis România - Franţa, pierdut de români la Sibiu, scor 0-5, presa i-a acuzat pe preşedintele FRT, Ilie Năstase şi pe directorul general Dumitru Hărădău că ar fi umflat intenţionat, într-un deviz estimativ, cheltuielile pentru organizarea întâlnirii. În final, FR Tenis, prin Dumitru Hărădău, a justificat aproximativ 85.000 de euro din cei 200.000 alocaţi de ANS pentru acest eveniment.
Fostul tenisman Ilie Năstase a demisionat, în 12 februarie, din funcţia de preşedinte al FRT, motivându-şi gestul prin faptul că nu mai doreşte ca numele său să fie asociat cu scandalurile de la federaţie şi prin faptul că o decizie judecătorească îl împiedică să realizeze proiectul academiei de tenis.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO