Becali a putut să părăsească imobilul numai după ce a sosit o persoană de la întreţinerea ascensoarelor, care a remediat defecţiunea.
„Am rămas blocat acolo, nu mai mergea liftul. M-au blocat în lojă de oftică că i-am ciuruit. Pisica a început să miorlăie şi s-a pisicăit. Nu megea telefonul acolo, dar îl sun acum (n.r. – pe Borcea). Am convenţie cu el să răspundă după meci. Ce să-i spun? Miau, miau, miau. De ce să-mi pară rău de el. Zicea că-mi dă trei, că el o să fie naşul. «Ţi-am dat eu acum, ţaca, ţaca, la bibilică». Şi luăm şi campionatul”, a spus Becali la ieşirea din clădire.
Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia Dinamo Bucureşti, aceasta fiind prima înfrângere a „alb-roşiilor” pe teren propriu în actualul sezon şi a doua în primele 16 etape ale campionatului.