Ilie Stan: Ne-am bătut singuri, am primit două goluri copilăreşti

Tehnicianul Ilie Stan a declarat, vineri, că Victoria Brăneşti s-a bătut singură la meciul din deplasare cu formaţia Astra Ploieşti, pierdut cu scorul de 0-2, apreciind că echipa sa a primit două goluri copilăreşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

"Ne-am bătut singuri. Am primit două goluri copilăreşti. Lucrăm mult la antrenamente, muncim şi pe teren, dar nu se leagă nimic. Noi trebuie să ne revenim prin muncă şi sacrificiu şi să ne jucăm şansele, atâtea câte mai sunt, până la capăt. Am vrut în Liga I, asta este Liga I", a spus Stan.

Ilie Stan a precizat că jocul echipei din Brăneşti este mult peste valoarea lotului, dar se vede lipsa de experienţă a fotbaliştilor. "Oricum, jocul nostru de acum este mult peste valoarea lotului. Din acest punct de vedere nu am ce să le reproşez băieţilor, dar se vede că suntem o echipă fără experienţă şi cred eu că ne trebuie o victorie ca să ieşim din blocaj. Dacă ne salvăm, la anul cred că alta va fi faţa Brăneştiului", a adăugat Stan.

Tehnicianul a lipsit de pe bancă în ultimele momente ale jocului cu Astra, el ridicându-se şi plecând spre vestiare după golul de 2-0, din minutul 90+1. În conferinţa de presă de după meci, Stan a spus că a crezut atunci că arbitrul a fluierat finalul meciului.

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Tibor Selymes, a declarat că punctele obţinute la meciul cu Victoria Brăneşti sunt foarte importante. "Am muncit mult pentru această victorie, am avut şi ceva noroc, dar ăsta e fotbalul. Cu CFR am jucat foarte bine şi am pierdut cele trei puncte printre degete. Sunt trei puncte foarte importante pentru noi, care în mare parte ne scapă de emoţiile retrogradării. Dacă ne uităm că acum şase luni eram pe ultimul loc, iar acum suntem pe locul nouă, înseamnă că am făcut un progres. Trebuie să fim mai proaspeţi cu Timişoara şi Steaua decât am fost în jocul de astăzi. În această seară plec la Timişoara, unde voi vedea la lucru următoarele două adversare, sper să am ce vedea", a precizat tehnicianul.

Selymes consideră că jucătorul Alexandru Măţel ar putea reprezenta o soluţie pentru viitorul echipei naţionale: "Râpă este mai puternic, însă Măţel are mai multă tehnică şi mai multă viteză. Şi el ar putea fi o soluţie pentru viitorul echipei naţionale".

Formaţia Astra Ploieşti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Victoria Brăneşti, în primul meci al etapei a XXIII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici