Ilie Stan: Sunt supărat că am fost egalaţi, dar este un rezultat echitabil
Antrenorul echipei Victoria Brăneşti, Ilie Stan, a declarat, marţi, la Chiajna, după remiza din meciul cu Sportul Studenţesc, scor 1-1, că este supărat că elevii săi au primit gol în minutul 89, dar a precizat totodată că rezultatul este echitabil, transmite trimisul MEDIAFAX.
"Sunt supărat pentru că am fost egalaţi în minutul 89, dar ăsta este fotbalul. Îmi pare rău că nu am reuşit să câştigăm, deoarece era foarte bine pentru moralul jucătorilor. Ambele echipe şi-au dorit să câştige, dar este un rezultat echitabil. Mai sunt multe etape de disputat şi vom încerca să ne salvăm de la retrogradare", a spus Stan.
Echipa Victoria Brăneşti a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), partida cu Sportul Studenţesc, din etapa a XXIV-a a Ligii I, acesta fiind primul meci disputat de formaţia ilfoveană la Chiajna. Gazdele au deschis scorul prin B. Oprea, în minutul 81, oaspeţii reuşind egalarea prin Ferfelea, în minutul 89.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO