„Învingătorul dintre Stevens şi Brinkley, din meciul ce va avea loc vineri, poate fi unul dintre posibilii adversari ai lui Lucian Bute din 17 aprilie. Discuţii există însă pe mai multe fronturi. Mai sunt negocieri şi cu Robert Stieglitz, campion la WBO, mai sunt discuţii cu încă un pugilist de la WBA, pentru o unificare a centurii. Sunt mai multe variante. Negocierile cu Alan Green cred că au picat, se pare că este implicat într-un alt proiect şi nu va fi disponibil. A căzut şi varianta cu Kelly Pavlik, la fel şi Bernard Hopkins, care va fi angajat într-un alt meci. Nu pot să dau unele nume pentru că ar putea tulbura negocierile daca ar apărea în presă”, a spus Obreja.
Preşedintele FR Box a precizat că Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, va pleca în jurul datei de 10 februarie la Miami, unde se va pregăti pentru partida pe care o va disputa în aprilie. „Lucian este în pregătire, a început în forţă antrenamentele, iar în jurul datei de 10 februaie va pleca la Miami, unde va începe cu adevărat pregătirea pentru meciul din 17 aprilie”, a adăugat Rudel Obreja.
Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat la 29 noiembrie 2009, la Quebec.