Florin Prunea a reacţionat, după ce în mediul online a circulat un îndemn pentru populaţie, care îl avea în prim plan, de a sta în casă.
„În ’94, Prunea a ieşit şi a greşit. Nu fi ca Prunea. Stai în casă!”, suna îndemnul, care făcea referire la gafa portarului din meciul cu Suedia, din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. Atunci, portarul României ieşea greşit pe o centrare şi îi permitea lui Kennet Andersson să înscrie şi să trimită meciul la loviturile de departajare, unde tricolorii aveau să piardă.
Acum, actualul conducător de la Dinamo şi-a recunoscut greşeala din urmă cu 26 de ani şi le-a transmis românilor să ia în serios îndemnul de a sta în casă.
„Am ieşit, am greşit şi am pierdut, dar era doar un meci. Acum este vorba despre vieţile tuturor. Eu stau în casă. Staţi şi voi acasă!”