Olăroiu a preluat conducerea tehnică a echipei Al-Sadd
Românul se va afla pentru prima dată pe banca tehnică a echipei din Qatar după meciul cu Umm Salal, din campionatul intern, programat vineri.
Olăroiu a anunţat, la începutul lunii martie, că şi-a reziliat contractul cu Al Hilal, la care era angajat din anul 2007. Postul de antrenor interimar a fost ocupat de către Cătălin Necula, secundul lui Olăroiu.
Al-Sadd a fost pregătită, în sezonul 2001/2002, de actualul manager general al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, când a câştigat Cupa Cupelor Arabiei.