În prag de faliment, Dinamo a câştigat la scor în faţa lui Poli Iaşi

Neplătiţi de mai multe luni, jucătorii dinamovişti au făcut o repriză secundă foarte bună şi au învins Poli Iaşi, după ce moldovenii marcaseră primii. Golurile meciului le-a aparţinut lui Platini şi Paul Anton, ambii marcând cu şuturi de la mare distanţă.

Urmărește
651 afișări
Imaginea articolului În prag de faliment, Dinamo a câştigat la scor în faţa lui Poli Iaşi

Sursa foto: Mediafaxfoto

Dinamo Bucureşti şi Poli Iaşi, două echipe aflate în mare sete de puncte s-au întâlnit vineri seara în „groapă” în cea de a doua partidă a etapei a 13-a a Ligii 1.

Ieşenii veneau cu un moral bun, existând informaţii că în cursul acestei săptămâni conducerea clubului a achitat o parte din restanţele financiare faţă de jucători.

În schimb, în tabăra dinamovistă problemele se adâncesc, o parte din jucătorii străini părăsind echipa, restul fotbaliştilor fiind neplătiţi de câteva luni.

Elevii lui Daniel Pancu au marcat devreme. Platini a preluat o minge de la 40 de metri, a pătruns pe zona centrală escortat de mai mulţi dinamovişti şi a şutat nestingherit cu pământul de la 20 de metri, în stânga portarului dinamovist (1-0, min. 5).

Peste doar 10 minute, „câinii roşii” au egalat de la punctul cu var, prin Deian Sorescu (1-1, min. 15). Ieşenii au avut ocazia de a prelua din nou conducerea, dar Andrei Cristea nu a reuşit să fructifice o pasă ideală a lui Platini.

Acelaşi Platini a fost autorul primei mari ratări din repriza secundă, şutul său de la 25 de metri nimerind bara. Peste doar 3 minute, Adam Nemec a trimis cu capul în poarta lui Bosz şi dinamoviştii au preluat conducerea (2-1, min. 58).

Dinamoviştii au continuat ofensiva şi Bosz a fost pus de două ori în situaţia de a respinge în faţă.

Golul trei al gazdelor vine din partea lui Paul Anton care a şutat violent de la 28 de metri sub bara lui Bosz (3-1, min. 77). Ieşenii au lăsat garda jos şi Gueye a majorat după un contraatac rapid, valorificând o centrare a lui Sorescu (4-1, min. 85).

Siguri de victorie, dinamoviştii se ralaxează, faultează în careu şi moldovenii primesc un penalty, însă Vanzo a executat slab şi Mejias a reţinut fără probleme.

Dinamo a reuşit a 4-a victorie consecutivă şi a urcat pe 8 în clasament, în timp ce Poli a ratat ocazia de a trece peste Astra, rămânând pe penultimul loc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
dinamo,
poli iaşi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici