Prima pagină » Sport » România s-a calificat la turneul final al Ligii Mondiale

România s-a calificat la turneul final al Ligii Mondiale

Echipa naţională de polo a României s-a calificat, duminică, în premieră, la turneul final al Ligii Mondiale, ocupând locul doi la turneul semifinal de la Portugalete, la care a obţinut trei victorii şi o înfrângere, după ce Spania a învins, cu scorul de 12-10, reprezentativa Croaţiei.
România s-a calificat la turneul final al Ligii Mondiale
22 iul. 2007, 15:36, Sport

Antrenorul Vlad Hagiu a asistat duminică la meciul dintre Spania şi campioana mondială Croaţia, care s-a încheiat fericit pentru România, cu scorul de 12-10. "Sunt fericit. Ne-am calificat în premieră şi chiar dacă nu ne aşteptam, ne bucurăm mult. Tot programul ne este dat peste cap acum, pentru că ne gândeam că urmează să pregătim doar participarea la următorul turneu, cel preolimpic, de la Bratislava. Nu mai vorbim de lucruri mari acum, pentru că şi înainte de Mondiale am zis de medalii şi am terminat pe locul 11", a declarat Vlad Hagiu, pentru MEDIAFAX.

Echipa României a încheiat turneul semifinal de la Portugalete pe locul doi, după Ungaria, cu 12 puncte, calificându-se astfel la faza finală, de la Berlin (7-12 august). Din celălalt turneu semifinal european s-au calificat echipele Serbiei şi Germaniei. Câştigătoarea Ligii Mondiale se califică direct la JO de la Beijing. Dacă una dintre echipele care au ocupat podiumului Campionatului Mondial din 2007, calificate şi ele la JO, adică Croaţia, Ungaria sau Spania, câştigă şi Liga Mondială, va obţine "biletul" pentru Beijing următoarea clasată la turneul final de la Berlin.