Tiago: Nu ştiu dacă ar fi mai bine pentru mine să continui la Steaua
„Nu ştiu dacă ar fi mai bine pentru mine să continui aici sau să încerc în alt campionat”, a spus Tiago.
Sursa citată menţionează că gruparea de la care Steaua l-a împrumutat pe Tiago, Estrela Amadora, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar şi încearcă să-l transfere definitiv pe mijlocaşul portughez. Steaua, care are prima opţiune de cumpărare pentru Tiago, negociază cu Estrela Amadora pentru a diminua preţul acestuia.
Tiago a precizat că deşi pentru Steaua nu a fost un sezon reuşit, el a început să evolueze din ce în ce mai bine spre sfârşitul campionatului. „Pentru echipă nu a fost un sezon bun. Steaua de obicei se luptă pentru titlu sau pentru Liga Campionilor, iar acum nu a reuşit niciuna dintre acestea. La nivel personal a fost bine. La început nu am jucat mult, dar acum am fost utilizat mai des”, a mai spus Tiago.
Mijlocaşul portughez a precizat că a trecut şi peste criticile finanţatorului Gigi Becali, care dorea să-l îndepărteze de la echipă. „A fost un moment greu. Din fericire, am trecut peste el”, a explicat Tiago.