- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (04.10.2014, 21:00)
- Andrei Mazurchievici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Incident rasist la meciul Concordia - Rapid. Clubul giuleştean susţine că nu poate fi tras la răspundere
FC Rapid a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că nu poate fi tras la răspundere pentru incidentul rasist de la meciul cu Concordia Chiajna, când un fan giuleştean a aruncat cu o banană în direcţia atacantului Welington, deoarece incidentul nu a avut loc în sectorul rezervat oaspeţilor.
Urmărește
87 afișări
Incident rasist la meciul Concordia - Rapid. Clubul giuleştean susţine că nu poate fi tras la răspundere (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)
La finalul partidei, suporterii giuleşteni au aruncat o coajă de banană în direcţia atacantului Concordiei Chiajna, Welington. Acesta a luat coaja de banană şi i-a înmânat-o observatorului întâlnirii. Welington a reclamat şi în timpul meciului că fanii rapidişti au avut scandări cu tentă rasistă la adresa sa.
Deşi incidentul nu a avut loc în sectorul oaspeţilor, FC Rapid a precizat că respectivul spectator va primi interdicţie la toate meciurile organizate de gruparea giuleşteană. "Facem precizarea că gestul condamnabil nu s-a produs în sectorul rezervat echipei oaspete pe stadionul clubului Concordia, astfel încât societatea FC Rapid nu poate fi făcută responsabilă de acest gest şi nici marea masă a suporterilor rapidişti. A fost un gest individual, iar autorul trebuie să suporte rigorile legii. Rugăm instituţiile statului şi pe responsabilii clubului Concordia să contribuie la identificarea cât mai rapidă a autorului acestui gest reprobabil. Indiferent cine ar fi, odată identificat, va primi interdicţie pe viaţă la toate meciurile organizate de FC Rapid", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al grupării giuleştene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ursula von der Leyen s-a îmbolnăvit de pneumonie „în formă severă”
-
Italia cere Uniunii Europene să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru megawatt-oră
-
Rafale puternice de vânt şi ninsori viscolite în 16 judeţe din România
-
Ministerul Energiei: Liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale se va face etapizat şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025
FC Rapid susţine că este alături de atacantul Welington Carlos da Silva, pentru că şi giuleştenii au fost victime ale rasismului. "Suntem profund dezgustaţi de faptul că la un meci al echipei noastre, un jucător de fotbal a fost victima unor atacuri rasiste. A fost un gest izolat, al unui singur spectator, un atac murdar şi laş, petrecut pentru prima oară la un meci al Rapidului. Înţelegem foarte bine prin ce trece Welington Carlos da Silva şi suntem întru totul alături de el, pentru că de foarte multe ori în ultimii ani, suporterii şi jucătorii noştri au fost victimele scandărilor cu caracter rasist, pe diferite stadioane din România. Dacă atunci ar fi fost luate măsurile care se impuneau, probabil că gestul regretabil de vineri seară nu s-ar fi produs", se mai precizează în comunicatul citat.
Atacantul echipei Concordia Chiajna, Welington, a declarat, vineri seară, după ce a fost insultat de fanii rapidişti, că este un moment greu pentru el şi a precizat că nu este "maimuţă". "Am fost afectat pentru că soţia şi copilul meu au fost în tribună. Este incredibil ce s-a întâmplat. Am vrut să ies de pe teren. Eu nu sunt maimuţă. Am fost şi am vorbit cu arbitrul (n.r. - Marian Balaci), iar el mi-a dat cartonaş galben. Am venit în România şi am respectat pe toată lumea, dar eu nu sunt respectat. Ce am simţit astăzi este o senzaţie incredibilă. Nu poţi să te concentrezi sută la sută când ţi se strigă că eşti maimuţă. Astăzi este un moment greu, dar în viaţă trebuie să înveţi mereu", a spus Welington la Look TV.
Echipa Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, vineri, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, care a însemnat revenirea pe banca tehnică a giuleştenilor a lui Marian Rada.
Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Marian Rada, a declarat, la finalul partidei că poate atacantul Welington juca teatru când a plâns la vestiare şi a precizat că acesta trebuia să plângă că nu a dat gol. "Acum nu vrea şi 3-0 cumva la masa verde? Pe stadion sunt camere de luat de vederi, cel care a aruncat banana poate fi identificat şi sancţionat. Ne-am săturat ca după fiecare meci să îmbogăţim Liga (n.r. - prin penalităţile sportive achitate în urma incidentelor suporterilor). A plâns Welington în vestiar? Să ştiţi că se poate juca şi teatru. Astea sunt exagerări. Poate trebuia să plângă că nu a dat gol. Facem atâta caz că plânge Welington. Poate a mâncat cineva o banană în tribună şi i-a căzut pe teren. De unde ştim noi că a aruncat spre el şi că era suporter rapidist", a spus Rada.
Citește pe alephnews.ro: Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
China se confruntă cu un nou focar provocat de un virus la cinci ani după ce a început pandemia COVID-19. Ce este HMPV
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe