Prima pagină » Sport » Hodgson: Nu mă aşteptam să revin atât de repede în Premier League după plecarea de la Liverpool

Hodgson: Nu mă aşteptam să revin atât de repede în Premier League după plecarea de la Liverpool

Noul antrenor al formaţiei West Bromwich Albion, Roy Hodgson, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu se aştepta să revină la conducerea tehnică a unei echipe atât de repede după plecarea de la Liverpool, în urmă cu o lună, informează AFP.
14 feb. 2011, 19:54, Sport

„Sincer, nu mă aşteptam să revin atât de repede în Premier League după plecarea de la Liverpool, dar conducătorii de la West Bromwich au fost foarte convingători”, a spus tehnicianul în vârstă de 63 de ani.

Hodgson are ca obiectiv menţinerea în primul eşalon a echipei West Bromwich, la care evoluează şi românul Gabriel Tamaş. „Nu avem mult timp şi suntem într-o situaţie dificilă, la coada clasamentului, încercând să ne menţinem în prima ligă. Dacă vom reuşi să ne îndeplinim obiectivul, vrem să construim o bază de lucru solidă pentru sezonul viitor”, a precizat tehnicianul.

Roy Hodgson a fost numit, vineri, la conducerea tehnică a formaţiei West Bromwich Albion. Hodgson a plecat de la FC Liverpool în ianuarie, după şase luni dificile.