Ibrahim Camara provine de la echipa de tineret a clubului german VfB Stuttgart, grupare la care evoluează şi internaţionalul Ciprian Marica, în timp ce Lucas Plantz a evoluat sezonul trecut la formaţia a doua a clubului francez RC Strasbourg. Al treilea fotbalist este liber de contract, urmând ca Mihai Stoichiţă să ia o decizie după câteva zile în care îi va urmări pe cei trei jucători.
Mihai Stoichiţă a precizat că mai sunt amănunte de pus la punct în campania de transferuri şi a menţionat că patronul grupării ploieştene, Ioan Niculae discută în continuare cu agenţii fotbalistului Hristo Iovov. „Avem şi certitudini, dar mai sunt amănunte de pus la punct şi, până nu apar aici, nu voi deconspira numele lor. Deocamdată, Iovov este cu Levski în cantonament, însă domnul Niculae este în contact cu reprezentanţii săi şi negociază un posibil acord de transfer”, a spus tehnicianul.
Întrebat despre evoluţia reprezentativei Coreei de Nord în meciul cu Brazilia de la Cupa Mondială, Stoichiţă a răspuns: „”Am fost surprins plăcut de jocul lor contra Braziliei. Aş vrea ca jucătorii Astrei să ia ceva din încrederea şi dăruirea echipelor mici de la Cupa Mondială, să fie convinşi că şi ei pot furniza surprize în campionatul care urmează”.