- Home
- Sport
- MADRID, (11.05.2009, 15:24)
- Mihnea Marsilian Totan
Iniesta va putea juca pentru FC Barcelona, în finala Ligii Campionilor
Mijlocaşul echipei spaniole FC Barcelona, Andres Iniesta, accidentat, la sfârşitul săptămânii trecute, la coapsă, a anunţat, luni, că nu va rata finala Ligii Campionilor, cu Manchester United, programată în 27 mai, la Roma, informează AFP.
"Voi fi la Roma. Am doar o mică ruptură musculară. Nu este ceva grav, cred că s-a întâmplat din cauza stresului din finalul sezonului. Dorinţa de a juca în finala Ligii Campionilor mă va ajuta să trec peste această problemă", a declarat internaţionalul spaniol, la ieşirea din spitalul în care a efectuat testele medicale.
Iniesta, autorul golului calificării formaţiei sale în returul semifinalei cu Chelsea, s-a accidentat la coapsa dreaptă, în partida încheiată la egalitate, duminică, scor 3-3, pe teren propriu, cu Villarreal, şi nu va putea juca în finala Cupei Spaniei, programată miercuri, la Valencia, împotriva echipei Athletic Bilbao.
Nici atacantul francez Thierry Henry nu va putea fi prezent în finala Cupei Spaniei, tot din cauza unei accidentări, însă şi el va fi recuperat până la 27 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe