Prima pagină » Sport » Înot în ape libere – Ungurul Rasovszky câştigă aurul olimpic la maratonul masculin de 10 km

Înot în ape libere – Ungurul Rasovszky câştigă aurul olimpic la maratonul masculin de 10 km

Ungurul Kristof Rasovszky a câştigat vineri aurul la maratonul masculin de 10 km înot în ape libere la Jocurile Olimpice, învingându-l pe germanul Oliver Klemet, medaliat cu argint, într-o cursă epuizantă decisă pe ultima lungime a râului Sena.
Înot în ape libere - Ungurul Rasovszky câştigă aurul olimpic la maratonul masculin de 10 km
Rafael Hekman
09 aug. 2024, 12:34, Sport

Ungaria a câştigat de semenea şi medalia de bronz prin Betlehem, colegul lui Rasovszky .

Patru înotători nu au reuşit să termine cursa, în timp ce suedezul Victor Johansson a ales să nu ia startul, invocând probleme de sănătate legate de calitatea apei.

Rasovszky a câştigat cursa olimpică la trei ani după ce a fost învins în lupta pentru aur la Tokyo de un alt german, Florian Wellbrock.

Sportivul în vârstă de 27 de ani a trecut linia de sosire într-o oră, 50 de minute şi 52,7 secunde, cu 2,1 secunde înaintea lui Klemet.

Wellbrock a terminat al optulea, după ce a plecat rapid şi a parcurs primul tur în frunte. Germanul a fost repede depăşit de Rasovszky, care s-a desprins de un grup de urmăritori la începutul turului al doilea.

Wellbrock a forţat din nou pentru a trece în frunte în turul al patrulea, dar Rasovszky a preluat din nou conducerea şi a păstrat-o până la final.

Klemet a ieşit şi el din grupul de urmăritori şi s-a alăturat lui Rasovszky într-o evadare în doi, în timp ce aceştia coborau râul în ultimul tur.

Acesta a fost însoţit pe podium de Betlehem, care a avut o evoluţie incredibilă pe final de cursă şi l-a împiedicat pe italianul Domenico Acerenza să câştige bronzul cu un avans de 0,6 secunde.

Evenimentul s-a desfăşurat conform programului, calitatea apei fiind considerată conformă în urma testelor.

Înotătorul tunisian Ahmed Jaouadi nu a luat startul, după ce a fost retras din cursă joi de către comitetul olimpic al ţării.