Inter a ajuns în finala Europa League
Inter Milano nu a avut milă de Şahtior în semifinalele Europa League. Lautaro Martinez şi Lukaku au ajuns la 54 de goluri marcate în acest sezon. Ultimele 4 reuşite au venit în poarta lui Şahtior.
Inter o va întâlni în finala Europa League pe Sevilla iar belgianul Lukaku are şansa de a-l egala pe „Fenomenul” Ronaldo. Acesta marcat 34 de goluri în sezonul de debut la Inter, cu unul mai mult decât are Lukaku în prezent.
Romelu Lukaku – Atacant Inter Milano: Echipa se descurcă foarte bine. Toată lumea încearcă să dea totul. Am lucrat din greu în cantonamentul pe care l-am avut. A fost dificil, dar cred că acum se văd rezultatele efortului pe care l-am depus. Fizic şi tactic cred că toată lumea e la 100%. Suntem aici să câştigăm, dar cred că echipa împotriva căreia vom juca e favorită.