Internaţionalul Alexandru Borbei, împrumutat la CFR Cluj până la finalul sezonului

Publicat: 04 02. 2025, 14:37
Actualizat: 04 02. 2025, 14:39

Cluburile CFR 1907 Cluj şi US Lecce au ajuns la un acord privind împrumutul tânărului portar Alexandru Borbei până la finalul acestui sezon, clubul clujean având opţiunea de cumpărare definitivă.

Crescut la Poli Timişoara, Alexandru Borbei a plecat în Italia la Lecce la vârsta de doar 17 ani. Cu aproape 100 de apariţii pentru Lecce Primavera, alături de care a ieşit campion al Italiei în 2023, internaţionalul român a făcut ulterior pasul la prima echipă, transmite CFR Cluj.

Un obişnuit al naţionalelor de juniori ale României, Borbei a evoluat sub tricolor în 12 partide.