Românca, a patra favorită în calificări, a învins-o, scor 6-2, 6-0, într-o oră de joc, pe australianca Alison Bai, locul 481, beneficiară de wild-card.
Pentru a-şi asigura prezenţa pe tabloul principal, Monica Niculescu va trebui să o învingă, duminică, pe rusoaica Alla Kudriavţeva, locul 356 WTA.
Într-un alt meci disputat sâmbătă la Hobart, Ana Bogdan, cap de serie numărul zece în calificări şi locul 105 WTA, a pierdut, în primul tur, cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (6), în faţa australiencei Naiktha Bains, locul 368 WTA. Partida a durat o oră şi 48 de minute.
Turneul de la Hobart se va desfăşura între 7 şi 13 ianuarie. Pe tabloul principal se află deja Mihaela Buzărnescu (56 WTA), care o va întâlni în runda inaugurală pe franţuzoaica Alize Cornet (38 WTA), precum şi Sorana Cîrstea (37 WTA) şi Irina-Camelia Begu (43 WTA), care vor evolua împotriva unor jucătoare venite din calificări.