INTERVIU - Bogdan Juratoni se gândeşte la aurul olimpic: O dată în viaţă aş fi rege

Redăm integral interviul acordat de boxerul Bogdan Juratoni agenţiei de presă MEDIAFAX:

R: - Spune-mi câte ceva despre tine.

B.J.: - Sunt din Deva şi mă trag dintr-o familie de sportivi. Tata a fost boxer, mama antrenoare de atletism şi apoi profesoară de sport. Fratele meu face box cu mine, iar sora noastră e la atletism. Toţi suntem sportivi. Am avut de unde să iau microbul ăsta.

R.: - Te băteai cu băieţii când erai mic?

B.J.: - Nu, eram foarte cuminte. Ţin minte că plângeam din orice. În schimb, îmi plăcea să mă joc. Boxul l-am început la 14 ani. Până atunci am fost la fotbal, la atletism. Am făcut doi ani cu mama şi eram chiar bun, am fost locul trei pe judeţ.

R.: - De ce ai ales boxul atunci?

B.J.: - Păi mă uitam la filme şi visam să fiu tare. Îmi plăceau "Rocky" şi "Rambo". Erau preferatele mele când eram mic. Plus cele cu karate, de acţiune.

R.: - Ce calităţi trebuie să aibă un boxer?

B.J.: - În primul rând trebuie să aibă caracter. Să ai şapte ani de acasă... Apoi să te pregăteşti, să ştii ce înseamnă greutăţile şi să treci peste.

R.: - Cât la sută e muncă şi cât talent?

B.J.: - Păi talentul îl faci prin muncă. Îţi trebuie şi un pic de talent, dar prin muncă îl dublezi.( Este completat de antrenorul lui, Napoleon Gheorghe: Aşa e, el nu are talent cât are fratele său spre exemplu. Dar fratele lui nu are calităţile lui, nu are inima lui, nu e aşa combativ, lui Bogdan nu îi place să piardă niciodată. Orice s-ar întâmpla, el ia fiecare meci pe viaţă şi pe moarte)

R.: - Nu ţi-a fost frică la box? Când a dispărut frica?

B.J.: - Frică nu cred că am avut decât prima dată când am pus mănuşile în mâini. Dar, după două trei meciuri, când am văzut că nu păţesc nimic nu mi-a mai fost. Dar am avut emoţii. Oricum, în ring de la adrenalină nu mai simţi nimic.

R.: - Care este cel mai important om din cariera ta de până acum?

B.J.: - Păi la box, e maestrul Gheorgeh Napoleon, care m-a dus până aici. Am mai avut oameni importanţi în viaţa, dar el m-a ajutat cel mai mult.

R.: - Cât te antrenezi? Mai ai timp şi de altceva?

B.J.: - Păi vreo opt ore pe zi. Nu prea mai am timp liber. Am şi o prietenă, dar e la Deva, ne vedem mai rar. Mai ies la un film, la o plimbare, când am bani, când nu...

R.: - Eşti singurul boxer calificat la Londra? Te simţi singur?

B.J.: - Ar fi fost mai bine să fim mai mulţi, pentru că m-ar fi ajutat la pregătire. La fiecare antrenament puteam să fac mai multe stiluri. Şi dacă ar fi fost şi frate-meu calificat ar fi fost şi mai bine. Sigur ar fi meritat şi alţii să se califice. Pe unii i-au împiedicat arbitrii, alţii au avut ghinion.

R.: - De ce te duci la Londra?

B.J.: - Mă duc să iau aurul. Vreau să fiu al doilea după Nicolae Linca.

R.: - O să ai emoţii?

B.J.: - Pfuu... Sper să nu mă împiedice emoţiile.

R.: - Cum ar fi să urci pe prima treaptă a podiumului?

B.J.: - (zâmbeşte fâstâcit ca şi cum n-ar fi vorba de el) Cum să fie... Aş fi rege. O dată în viaţă aş fi rege. Mă gândesc mult la asta.

R.: - Care sunt calităţile şi defectele tale?

B.J.: - Păi la plusuri ar fi condiţia fizică, forţa, combativitatea. Ca defect, nu ştiu, iau mulţi pumni. Dacă dau bine le fac faţă, dacă nu, e mai greu.

R.: - Despre Bute se spune că nu iese prea mult la luptă, tu cum eşti?

B.J.: - Eu sunt inversul lui Bute. Eu ies la bătaie. Un fel de Doroftei sau Vaştag.

R.: - Ce idol ai?

B.J.: - Păi mi-a plăcut mult Tyson că lovea mortal. De la noi mi-a mai plpăcut Doroftei şi acum Bute.

R.: - Dar tu eşti inversul lui Bute, tu ai spus-o.

B.J.: - Păi nu ştii cum e? Vrei să faci ceea ce nu poţi. Aş vrea să am talentul lui Bute şi să fiu „stilist”. Dar eu sunt mai mult din ăsta de bătaie. Dar dacă aş fi „stilist” poate că nu m-ar avantaja, la înălţimea mea.

R.: - Pe ce loc te vezi acum?

B.J.: - Păi acum sunt pe locul trei, dar după Olimpiadă sper să fiu pe locul unu.

R.: - Ce îţi lipseşte acum?

B.J.: - (zâmbeşte din nou, parcă nu ar răspunde) Dacă voi câştiga la Olimpiadă poate o să-mi fie şi mie mai bine.

R.: - Care e venitul tău acum?

B.J.: - Păi 1400 de lei, 1360 de lei, cam aşa, depinde de lună. Bani de la club.

R.: - Şi te descurci?

B.J.: - Hmm. Păi mai trebuie să-mi iau şi eu o haină ceva să-mi plătesc şi facultatea... Sunt student la sport la Universitatea Ecologică şi trebuie să dau 1700 de lei pe an. Mai rămâne de un suc. Mă mai ajută ai mei, când intervine ceva, apoi le dau eu lor când nu au.

R.: - Dacă ai avea putere de decizie, ce ai face pentru sportivi?

B.J.: - Păi i-aş ajuta financiar în primul rând. Ca să dea şi ei mai mult trebuie să dai şi tu. Tot ce ţine de alimentaţie, de medicaţie, de tot. Cred că e ca la bancă, dacă bagi mult scoţi mult. Dacă bagi bani în sportivi vor veni şi rezultate, dacă nu, nu. Cum să rivalizăm noi spre exemplu cu ucrinenii, care au de toate.

R.: - Unde te vezi peste cinci ani?

B.J.: - Depinde de mine, ce medalie voi lua la Olimpiadă. După Olimpiadă voi lua o decizie, dacă trec la profesionism sau nu. De asta depinde, de Olimpiadă.

R.: - Mai târziu, după ce te vei lăsa de sport?

B.J.: - Poate om de afaceri. Chiar mă gândeam, dacă o să câştig la Olimpiadă să încep o afacere, dar nu ştiam ce. Mă gândeam la un restaurant, aici în Bucureşti, că aici se fac bani, nu la Deva. M-am mai gândit şi la o sală de sport, la care să lucreze mai mulţi prieteni de-ai mei.

R.: - Ai vreun regret că te-ai apucat de box? De ce nu inginer sau hoţ de maşini, de pildă?

B.J.: - Nu am niciun regret. Păi dacă eram inginer era foarte plictisitor, iar hoţ de maşini aş fi fost la puşcărie şi nu mai discutam acum (râde).

R.: - Dar ce are sportul ăsta? De ce te baţi?

B.J.: - Nu ştiu, am fost la fotbal, apoi la atletism, am căutat un sport individual, care să-mi dea satisfacţie. Nu ştiu ce are special. Acolo în ring, când îţi ridică mâna în sus e un sentiment unic. Uiţi tot. Ăla e cel mai frumos moment.

(Material realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro).