- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (26.11.2010, 18:45)
- Florin Radu , Florin Radu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
INTERVIU: Bonfim: La Steaua e mai bine decât la Timişoara, echipa e mai mare
Fundaşul dreapta brazilian al echipei Steaua, Eder Bonfim, a acordat un interviu agenţiei de presă MEDIAFAX în care a declarat că atmosfera făcută de suporteri pe stadionul din Bulevardul Ghencea este mai plăcută decât cea creată de fanii timişoreni pe arena "Dan Păltinişanu".
Urmărește
38 afișări
INTERVIU: Bonfim: La Steaua e mai bine decât la Timişoara, echipa e mai mare (Imagine: Cosmin Motei/Mediafax Foto)
Eder Bonfim a ajuns la întâlnirea cu reporterul MEDIAFAX ţinând în mână o prăjitură. El a explicat că amandina este un cadou pentru soţia lui, Dulce, a aşezat prăjitura cu atenţie şi a aşteptat întrebările reporterului. Ca şi pe teren, Bonfim nu a evitat niciun duel şi nu a lăsat nicio întrebare fără răspuns. Şi-a pierdut concentrarea de la interviu doar ca să-l apostrofeze, în glumă, pe unul dintre prietenii săi de la Steaua, Geraldo Alves, care încerca să guste din prăjitura destinată soţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Bonfim a ajuns la Steaua în vara acestui an, de la FC Timişoara, şi s-a mutat în Bucureşti alături de familie, soţia Dulce şi fiica lor de patru ani, Lara.
De doi ani şi jumătate în Liga I, brazilianul Bonfim a acceptat dialogul în limba română, neavând probleme de exprimare.
Prezentăm interviul acordat de Eder Bonfim agenţiei MEDIAFAX:
Reporter: Care este atmosfera în vestiarul Stelei după victoria de la Târgu Mureş?
Eder Bonfim: Acum cred că e o atmosferă bună. Am câştigat greu la Târgu Mureş, în minutul 92. Dar aşa e în fotbal, poţi să dai gol şi în minutul unu şi în minutele de prelungire, important e că am câştigat.
R.: Cum abordează jucătorii stelişti ultimele meciuri din acest an?
E. B.: Acum, echipa are un alt spirit şi priveşte altfel meciurile care urmează. Vrem să câştigăm ultimele trei meciuri şi lumea să fie mulţumită de evoluţiile noastre. Avem un moral bun şi urmează meciul următor, care este foarte important, cu CFR Cluj. Nu e un meci decisiv în lupta pentru titlu, noi vrem să câştigăm, jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri.
R.: Mai speră Steaua la titlu?
E. B.: Sunt opt puncte faţă de primul loc, nu e o situaţie uşoară, dar dacă luăm meci cu meci şi avem rezultate bune, putem ajunge acolo.
R.: Ai revenit la meciul de la Târgu Mureş după o accidentare. Cum te simţi acum?
E. B.: Am jucat la Târgu Mureş 90 de minute. A fost puţin greu, am venit după o pauză de trei săptămâni, dar sunt în regulă acum. De la meci la meci ar trebui să mă simt din ce în ce mai bine.
R.: Cum vezi concurenţa puternică pentru postul de fundaş dreapta al Stelei?
E. B.: Concurenţa e bună. Martinovici a jucat patru meciuri şi a făcut-o bine, Emeghara este un jucător bun.
R.: Te-ai acomodat la Steaua?
E. B.: M-am acomodat acum la Steaua. Când am venit a fost puţin greu, dar a venit Lăcătuş, am început să joc mai mult, mă simt bine aici.
R.: Sunt "bisericuţe" în lotul Stelei?
E. B.: Când nu se câştigă, apar tot felul de motive. Dar Steaua are un grup unit, chiar dacă jucătorii vin din alte părţi, unii de la Urziceni, alţii aduşi de Piţurcă. Echipa e unită.
R.: Ce părere ai despre venirea lui Mihai Stoica la Steaua?
E. B.: Cred că Steaua e mai puternică aşa. Nu l-am cunoscut înainte personal, doar de la televizor, dar toată lumea de aici mi-a spus că e un băiat serios, care va ajuta echipa.
R.: Îţi place Bucureştiul?
E. B.: Îmi place Bucureştiul, este un oraş mare. Sunt aici cu familia şi ne place mai mult decât la Timişoara. Cred că mi se potriveşte oraşul.
R.: Care sunt prietenii tăi cei mai buni de la Steaua, cum îţi petreci timpul în afara terenului cu ei?
E. B : Ies mai mult cu Geraldo, cu Ricardo, noi vorbim portugheză. Cu Geraldo vorbim mai mult despre Portugalia, eu am şi jucat acolo. Ne vizităm, eu merg la el acasă, el la mine. Mai şi glumim, e bine în viaţă să mai faci şi asta, nu doar seriozitate.
R.: Ce părere ai despre decizia conducerii steliste de a păstra jucătorii în cantonament după fiecare meci?
E. B.: E bine pentru echipă dacă noi stăm mai mult în cantonament. Suntem profesionişti şi trebuie să facem ce ne cere antrenorul.
R.: Cum îţi petreci timpul în cantonamente?
E. B.: În cantonamente îmi place să stau la laptop, să mă uit la un film, să vorbesc cu familia.
R.: Cum ţi se pare atmosfera de pe stadionul "Steaua" faţă de cea de pe "Dan Păltinişanu"?
E. B.: Aici echipa este mare. Steaua are patru milioane de suporteri, sunt mult mai mulţi. Timişoara are suporteri buni, cărora le place fotbalul, dar aici e mai bine, echipa este mai mare.
Brazilianul Eder Bonfim, 29 de ani, a evoluat de-a lungul carierei la formaţia din ţara lui natală, Gremio Anapolis, pentru ca în 2002 să ajungă în Portugalia, unde a jucat pentru Benfica, Estrela Amadora, Braga, Vitoria Setubal şi Uniao Leiria. De la ultima echipă a fost transferat, în 2008, de formaţia FC Timişoara, care l-a împrumutat pentru o scurtă perioadă de timp, în returul 2008/2009, la Gloria Buzău.
La Steaua a ajuns după ce a evoluat în prima etapă a sezonului 2009/2010 la FC Timişoara. Steaua era antrenată atunci de tehnicianului Victor Piţurcă, dar Bonfim nu a apucat să debuteze sub comanda lui. El a evoluat pentru prima dată la formaţia roş-albastră când antrenor a fost numit Ilie Dumitrescu. Sub comanda acestuia, Bonfim a evoluat în două meciuri în Liga I şi într-unul din Liga Europa. De la venirea lui Marius Lăcătuş, Bonfim a evoluat în patru meciuri din Liga I şi două în Liga Europa. La ultima partidă, cu FCM Târgu Mureş, Bonfim a revenit după o leziune musculară la coapsa dreaptă, căpătată în meciul din campionat cu Gloria Bistriţa, care l-a ţinut aproape trei săptămâni departe de gazon.
(Interviu realizat de Florin Radu).
Citește pe alephnews.ro: Sonda Parker Solar Probe a ajuns la 6,1 milioane kilometri față de Soare. Cristian Român: „A zburat cu cea mai mare viteză atinsă vreodată de un obiect creat de mâna omului”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Care sunt cele două CUVINTE din limba română pe care le-ai folosit greșit până acum. Le auzi tot timpul de sărbători
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe