INTERVIU cu fundaşul Cristian Săpunaru: Am învăţat că în primul rând trebuie să fiu un om bun

În vârstă de 35 de ani, "Săpun", acum la turcii de la Denizlispor, a jucat 36 de meciuri pentru "tricolori", de 11 ori a fost căpitan, iar prima partidă pentru România a disputat-o în 2008. Redăm interviul integral acordat de Săpunaru pentru siteul frf.ro.

Când ţi-a apărut visul de a juca pentru echipa naţională? Câţi ani aveai şi unde erai când te-ai gândit „vreau să ajung acolo şi pot să îmbrac acel tricou, să aud imnul!”

Încă de pe la 9-10 ani! Urmăream meciurile României şi chiar aşa mă gândeam! Visul acesta s-a născut când am văzut câtă bucurie poţi oferi oamenilor din tricoul naţionalei. Mă uitam la meciurile de la World Cup ’94 şi îmi doream enorm să ajung să pot face asta. Sper că am reuşit.

Cum ai primit vestea primei convocări? Unde erai? Cum ai reacţionat?

Eram la Rapid, se apropia Euro 2008, se tot vorbea de selecţia pentru lotul final. Se vehicula şi numele meu, dar nu îndrăzneam să cred. A fost un vis devenit realitate când am auzit că sunt chemat pentru meciul amical dinaintea turneului final. Am simţit că va fi bine.

Suntem pe 31 mai 2008. Mai sunt două săptămâni până la Campionatul European, unde România e calificată. Jucăm în Ghencea, ultimul amical dinainte de Euro, cu Muntenegru. Minutul 57. Ţi se face semn că intri şi debutezi pentru echipa naţională. Ce ai simţit?

Deşi era amical, deşi era 3-0 pentru noi în minutul 57, deşi poate suporterii mă ştiu ca pe un tip tare… am avut emoţii incredibil de mari! Atât ştiu, că tremuram de emoţie.

Primul meci în care ai fost titular a venit în august 2008, peste trei luni. Atunci, practic, ţi-a cântat imnul pe teren, cum se spune, pentru prima oară. La ce te-ai gândit pe durata imnului?

De la emoţiile debutului, am trecut la un sentiment de mândrie. Şi de maximă responsabilitate. Îni spuneam în gând că trebuie să fiu concentrat total, am responsabilitatea de a reprezenta românii în sportul pe care îl iubesc cel mai mult!

Ce ai simţit schimbat când ai aflat pentru prima oară că vei fi căpitan pentru România?

Ştii că se tot vorbeşte despre momentul în care te simţi fotbalist… Ei bine, eu când am purtat prima oară banderola echipei naţionale, m-am simţit român mândru, fericit, fotbalist, părinte împlinit, toate la un loc! Aici sunt cuvinte prea puţine ca să exprime realitatea. Am fost FERICIT ca om, ca român şi ca jucător.

Care a fost meciul după care ai fost cel mai fericit, la echipa naţională?

Chiar nu exagerez, dar nu e vorba despre un meci anume. E vorba despre starea de spirit generală, despre senzaţia pe care ţi-o oferă faptul că eşti parte din echipa naţională. A fost o fericire continuuă, nu se rezumă la 90 de minute.

Când ţi-a încolţit prima oară, serios, gândul retragerii de la naţională? Mă refer după 2015, după ce ai revenit din pauza de 4 ani de la lot.

Sincer, de curând. Poate am mai glumit înainte, dar în ultima perioadă m-am gândit serios.

Te gândeşti sau te-ai gândit să devii, cândva, selecţionerul României?

Acum chiar e prea devreme să vorbim despre asta. Am visat să joc pentru România. Fiecare vârstă, cu visul ei.

Ai fost perceput de multe ori ca un lider la lot, şi când erai mai tânăr, şi în ultimii ani. Te-a ajutat acest rol sau ţi-a dăunat?

Am fost norocos pentru că am avut la lot colegi de la care am învăţat aceste lucruri, am deprins din felul lor de a se impune, am “furat”, dacă vrei, din secretele acestui rol. Eu cred că a fost bine, pentru că mi-am dorit să ajut mereu prin acest rol, nu am făcut-o pentru mine. Ci pentru efectul pozitiv pe care am simţit că îl pot aduce în lot.

Vine o generaţie promiţătoare din spate, deja se adaptează la naţionala mare. E generaţia Euro U21, cu Ianis, Radu, Puşcaş şi ceilalţi. Ce sfat ai pentru ei acum?

I-am simţit ca fotbalişti talentaţi şi serioşi. Să îşi păstreze seriozitatea, că talentul nu-l pot pierde! Chiar cred că vor ajuta mult echipa naţională şi că pot să ne facă fericiţi pe viitor.

Ai fost apreciat pe bună dreptate de suporterii naţionalei pentru dăruire, pentru sacrificiu. Ce mesaj ai pentru suporterii echipei naţionale?

Să respecte principiul lor cu care ne-au obişnuit – la bine, şi la greu. Alături de tricolori! Rămâneţi alături de echipa naţională mereu, ea înseamnă România, ea suntem NOI, de fapt! Nu putem fugi de noi!

Ce lucruri ai învăţat la echipa naţională în aceşti peste zece ani de activitate care simţi că le vei purtat totdeauna cu tine şi te vor ajuta şi dincolo de fotbal apoi?

Sunt multe, foarte multe. Dar cel mai importantă lecţie învăţată la naţională este că trebuie să fiu, înainte de a fi fotbalist, un om bun cu ceilalţi de lângă mine.

Pentru copiii care de mâine vor descoperi echipa naţională, completează propoziţia asta aşa cum ţi-ai dori să te ştie ei: “Cristian Săpunaru a fost la echipa naţională…”

… un fotbalist care a dat totul mereu şi care nu a făcut compromisuri când a fost vorba de România.