INTERVIU cu poloistul Alexandru Matei: Simbrie de 700 de lei pentru europene, mondiale şi Jocuri Olimpice

Redăm integral interviul acordat de Alexandru Matei agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: - Ce înseamnă pentru tine un turneu olimpic?

Alexandru Matei: - Având în vedere faptul că nu am mai ajuns niciodată până acum în carieră este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat de când m-am apucat de polo. Cred că pentru orice sportiv este cel mai important eveniment din cariera lui.

R.: - Ce înseamnă faptul că sunteţi singura echipă românească la Jocurile Olimpice?

A.M.: - Este o mare mândrie şi o mare bucurie pentru noi că am ajuns să ne calificăm la Olimpiadă. Dar este şi o mare responsabilitate. Cu un ochi râdem şi cu un ochi plângem pentru că suntem singura echipă calificată şi că nu s-a calificat şi handbalul fete. Fiind singura echipă trebuie să jucăm cu mare responsabilitate să dăm tot ce putem la acest turneu final şi să obţinem un rezultat bun.

R.: - Adversarii sunt aceiaşi, v-aţi mai întâlnit cu ei, va fi o diferenţă la Jocurile Olimpice?

A.M.: - Da, aşa e, noi am mai jucat cu aceste echipe, dar un concurs olimpic este competiţia supremă pentru fiecare dintre echipe. De aceea ei vor veni mult, mult mai pregătiţi decâit de obicei. Aşa cum s-a întâmplat şi cu noi de altfel, pentru că toată pregătirea noastră de acum a fost cu mult mai dură.

R.: - Despre obiective la Londra vorbiţi?

A.M.: - Da, vorbim. Până acum poloul românesc a fost prea sărac şi se vorbea doar despre o calificare la Jocurile Olimpice şi acum majoritatea oamenilor mă felicită pentru calificarea la Olimpiadă. Nu, noi am revenit după mirajul acela de la calificare cu picioarele pe pământ şi am început pregătirea, am muncit foarte mult şi acum putem vorbi şi despre un obiectiv care a fost fixat şi de federaţie, acela de a ne clasa în primele opt echipe ale turneului. Ăsta e obiectivul nostru, să ne calificăm în sferturile de finală.

R.: - E un obiectiv îndrăzneţ?

A.M.: - Da, este, având în vedere grupa din care facem parte. Este grupa cea grea de la Olimpiadă şi se poate spune că este un obiectiv îndrăzneţ, dacă stăm să ne gândim că trebuie să învingem campioana olimpică, sau vicecampioană olimpică, campioana europeană sau vicecampioană europeană. Deci, va trebui să câştigăm un meci cu un adversar extrem de puternic.

R.: - Şi unde crezi că poate spera România?

A.M.: - Nu ştiu, noi luăm fiecare meci. Dacă primul e cu Marea Britanie şi îl vom câştiga apoi următorul, cu Statele Unite ale Americii devine cel mai important. Speranţele cele mai mari le avem în aceste două meciuri, dacă nu vom reuşi să neimpunem mergem mai departe la următoarele.

R.: - Turneul de la Dublin a fost unul folositor?

A.M.: - Turneul de la Dublin nu a spus multe lucruri bune pentru că a fost o perioadă de pregătire înainte. Acest turneu ne spune însă cum trebuie să abordăm fiecare partidă de la Jocurile Olimpice.

R.: - Meciul cu Ungaria va fi unul special având în vedere faptul că atrenonorul vostru e maghiar?

A.M.: - Păi am mai avut meciuri cu dânsul cu Ungaria. E un meci special, ne dorim să câştigăm împotriva lor, dar în aceeaşi măsură ne dorim să câştigăm şi cu celelalte adversare de la Londra. Nu există o rivalitate aparte cu Ungaria.

R.: - Tu când te-ai apucat să practici polo?

A.M.: - M-am apucat de acest sport la vârsta de 12 ani. Înainte am fost la înot dar nu am avut înclinaţie şi părinţii m-au îndreptat către polo. Prima dată a fost înotul, apoi polo, aşa cum le recomand şi părinţilor. În anii de şcoală I-IV, înot, apoi dacă vor sa treacă la polo.

R.: - Se spune despre poloişti că sunt printre cei mai râvniţi bărbaţi datorită fizicului, aşa e?

A.M.: - (zâmbeşte şi face semn că la masa din spate se află soţia sa) Nu e aşa, nu de asta m-am apucat eu de polo.Vă daţi seama că la vârstă de 14-15 ani nu poţi să îţi dezvolţi fizicul foarte mult. Nu ai ce să arăţi ca şi bărbat. Ca bărbat te defineşti pe la 18-20 de ani, mai târziu. E adevărat, poloiştii sunt bărbaţi frumoşi, dar nu înseamnă că întorc femeile capul după noi.

R.: - E un sport solicitant?

A.M.: - Da, e foarte greu. Chiar dacă lumea spune că noi muncim doar 5-6 ore pe zi nu e chiar aşa. Cele şase ore sunt extrem de solicitante şi psihic şi fizic. Îţi împinge corpul la nişte limite la care nu credeai că poţi să ajungi.

R.: - Ce sporturi mai practici în timpul liber?

A.M.: - Îmi place să joc tenis de câmp, dar asta nu înseamnă că sunt şi foarte bun. De fapt nu sunt bun deloc, dar îmi place să-l joc. Şi mai îmi place automobilismul. Îmi place sa citesc despre motoare despre maşini, tot.

R.: - Ce te face să mergi mai departe?

A.M.: - Întotdeauna mi-am dorit să fiu primul. Şi prin postul pe care îl joc, atrenorii mi-au dezvoltat viteza. Mereu îm idoresc să ajung primul. Întotdeauna vreau să văd unde pot ajunge cu limitele şi dacă le pot depăşi.

R.: - Care sunt riscurile cele mai mari la polo?

A.M.: - Păi în primul rând sunt accidentările de la nivelul mâinilor, entorsele şi fracturile, mai ales la degete. Şi mai sunt loviturile la nivelul feţei, care în mod normal nu ar avea ce să caute la polo, dar sunt inevitabile. Şi majoritatea sunt inteţionate. Încerci să le eviţi dar nu reuşeşti de fiecare dată.

R.: - Ce te face cel mai mult să te concentrezi?

A.M.: - Păi concentrarea vine cu 24 de ore înainte de începerea partidei. E normal ca înaintea unui meci foarte important ca mintea şi corpul să înceapă să lucreze. Intervin emoţiile care sunt foarte bune într-o anumită măsură, trebuie însă să nu fie depăşită. Şi începi să te gândeşti ce adversar vei avea în faţă, dacă ai mai jucat cu el, cum se mişcă şi tot aşa.

R.: - Şi emoţiile când dispar?

A.M.: - Păi cred că după primele două minute din meci. Nu dispar imediat. După ce reuşeşti să înscrii primul gol reuşeşti să te descătuşezi total şi să intri cu adevărat în joc.

R.: - Ai superstiţii?

A.M.: - Nu am nicio superstiţie, am acelaşi ritual. Încerc să-mi fac aceeaşi încălzire pe care am mai făcut-o şi ştiu că a dat rezultate. Şi în plus încerc să mă odihnesc cât mai bine. Încerc să fac tot posibilul pentru a fi într-o formă cât mai bună pentru partida respectivă.

R.: - E greu să faci polo în România?

A.M.: - Da, e foarte greu, chiar astăzi mă întreba cineva dacă nu îmi dau fetiţa de opt ani sa facă înot. Am zis că aş da-o dar cu jumătate de gură. Poate doar în clasele I-IV. E foarte greu să faci acest sport în România. Şi toţi care am ajuns la acest nivel, toţi care ne-au ajutat să ajungem la această performanţă, o fac din pură pasiune. În plus, remuneraţiile sunt infime. Baza materială e inexistentă. Acum se face un bazin aici la Dinamo şi s-a terminat unul la Steaua în Ghencea. Dar astea sunt două bazine, foarte puţine pentru un oraş ca Bucureştiul. Nu e normal ca Oradea să fie singurul oraş care să aibă bazin olimpic din România pentru polo. Sunt anumite cerinţe. Nu te poţi arunca într-un bazin oarecare şi să spui, gata aici facem polo. Dar asta ne face pe noi mai puternici şi să avem rezultate bune.

R. : - Iarna ce faceţi?

A.M.: - Iarna e perioda de pregătire cea mai grea. Toate echipele din Bucureşti de juniori, toate, poate 12 echipe, se îngrămădesc în sala Floreasca, un bazin de 50 de ani poate. Dacă noi mergem în Spania, Italia, Grecia, oriunde, şi le spunem că avem uun singur bazin, nu ne cred. Păi antrenorul nostru maghiar când a venit şi a văzut bazinul Floreasca a zis "M-aţi păcălit!". El a semnat dar nu ştia că există aşa ceva. Şi nu am călcat la Floreasca. Cu dânsul antrenor noi nu ne-am antrenat niciodată la Floreasca. A căutat alte alternative, la Izvorani sau Oradea, dar niciodată la Floreasca.

R.: - Deci e o performanţă că v-aţi calificat la acesta competiţie.

A.M.: - Eu am mai spus-o, da, e o mare performanţă că ne-am calificat în condiţiile în care tu nu ai un bazin în care să faci un antrenament. Nu ai bază materială, nu ai susţinere de niciun fel. Acum au mai apărut oameni care să ne susţină odată cu această calificare. În condiţiile în care noi din 2000, an de an suntem la campionate europene şi mondiale. Nu a fost an la care să lipsim. Handbalul e inexistent la masculin, voleiul la fel, baschetul la fel. Şi astea sunt sporturi care au mult mai mulţi bani alocaţi. Şi mult mai multă publicitate, că la asta se reduce până la urmă. Sunt sporturi inexistente. Eu nu îi condamn, dar trebuie să tragem un semnal de alarmă. Păi hai să vedem, polo merge an de an şi la mondiale şi la europene şi sunt băieţi care vin pentru 700 de lei pe lună. Păi un handbalist nu vine la echipa naţională pentru suma asta. "Pe mine mă doare umărul, stau pe 3.000 de euro la echipa de club", bravo. Şi noi venim aici pentru 700 de lei. Şi nici la cluburi nu sunt nici pe departe banii care sunt în handbal sau volei. Singurul club din România care îşi permite să plătească poloişti aproape la nivelul de afară e CS Oradea. Şi se şi vede, sunt campioni de 6 ani de zile, merg în cupele europene până în semifinale şi îşi permit să facă performanţă.

R.: - Nu te bate gândul să joci afară?

A.M.: - Am fost doi ani de zile şi a fost superb. Îmi pare rău şi acum că m-am întors. Şi nu exclud nicio opţiune. Şi acum dacă mi se iveşte o oportunitate să plec în străinătate, plec. O spun cu durere în suflet, eu sunt dinamovist şi am venit cu inima deschisă, dar e greu. Am stat în ţară pentru familie pentru echipă pentru tot, dar nu mai pot. Pentru 700 de lei pe la pentru echipa naţională nu mai pot. Iar cluburile nu îşi permit. Acum sunt în tratative cu o echipă, sper să iau o decizie în câteva zile.

R.: - Cu alimentaţia cum e?

A.M.: - Cum să fie, nu mai ştiu ce sumă avem, dar oricum e derizorie. Păi cât suntem noi de mari, ditamai animalele, ne dau un piept de pui cu o salată şi la revedere. Dar în schimb vin, facem poze şi vai ce frumos e. Dar concret, să ne susţină, să vină să spună uite v-am adus o scrumieră pentru echipa naţională de polo, nu. Au fost doar câteva persoane pe care poţi să le numeri pe degetele de la o mână. În rest îţi trebuie o sută de mâini să-i numeri pe ăia care vin să ne felicite după o calificare sau un rezultat bun. Şi pe lângă toate chestiile astea mai vin câteodată şi spun "cum, vai, aţi pierdut? cum se poate aşa ceva?". Păi vino tu, adună alţi 13 veniţi în locul nostru. Veniţi pentru 700 de lei pe lună, bani pe care îi dai pe motorină probabil. Hai să-i găsim pe aia 13. Eu am stat şi am calculat, de la 1 ianuarie şi până acum, peste 75 la sută din timp l-am stat în cantonament. Am calculat să văd cât stau şi eu acasă. De la 1 ianuarie până la 13 august nu ştiu dacă strâng două luni acasă. În condiţiile în care am o familie, un copil de opt ani şi primesc 700 de lei indemnizaţie.

La finalul interviului Alexandru Matei s-a schimbat şi a intrat în bazinul din Complexul Dinamo, plin de frunze uscate, ceea ce îl făcea să arate ca o gârlă oarecare.

(Interviu realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)