- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
INTERVIU: Diogo Dobrescu, portarul care pasează decisiv
Portarul de origine română Diogo Dobrescu, în vârstă de 14 ani, care evoluează la echipa de juniori C a clubului portughez Boavista Porto, a declarat, într-un interviu, că şi-a perfecţionat tehnica astfel încât a ajuns să paseze decisiv coechipierilor săi.
Redăm integral interviul acordat de Diogo Dobrescu pentru site-ul www.frf.ro :
Reporter: - Numele tău de familie este românesc, în timp ce prenumele este portughez. Poţi să-mi vorbeşti puţin despre tine?
Diogo Dobrescu: - M-am născut în Porto. Tata este român, fost handbalist de performanţă, iar mama e din Portugalia - aşa se explică numele meu şi faptul că am dublă cetăţenie. Am împlinit 14 ani în luna ianuarie, înălţimea mea este de 1,80 metri şi sunt portar la juniorii clubului Boavista.
R: - Deja ai jucat pentru toate cele trei echipe importante din oraşul natal - FC Porto, Salgueiros şi, acum, Boavista…
D.D.: - Da, mi-am început cariera la FC Porto, la vârsta de opt ani. Acolo am rămas timp de trei sezoane, dar nu jucam titular şi nu puteam să cresc în evoluţii. Aşa că am hotărât să plec la Salgueiros, unde am crescut foarte mult atât ca jucător, cât şi ca persoană. Mi-am îmbunătăţit prestaţiile şi cluburile mari, Benfica şi Sporting, s-au interesat de mine. A fost să fie însă Boavista - cei de la club mi-au oferit această şansă de a juca aici şi sunt foarte mulţumiţi de mine. Joc titular, cred că sezonul în curs este cel mai bun din cariera mea şi sunt bucuros că mi s-a propus să continui la Boavista în sezonul următor.
R.: - De ce spui că sezonul actual este cel mai bun din cariera ta?
D.D.: - Am jucat până acum în 20 de meciuri şi am primit doar şase goluri, cele mai puţine dintre toţi portarii campionatului de juniori C. Şi la şcoală lucrurile au mers foarte bine, luna trecută am avut o perioadă mai dificilă, cu examene, şi m-am descurcat excelent.
R.: - Când se termină campionatul?
D.D.: - Noi ne-am calificat pentru faza secundă, de fapt de luna trecută am început să jucăm în această etapă superioară a campionatului, care se va termina în mai. Primul meci a fost în deplasare cu Felgueiras, am câştigat cu 4-0 şi antrenorul m-a felicitat la final.
R.: - Ai evoluat de la bun început pe postul de portar?
D.D.: - Da, dintotdeauna. Dar ştiu să mă folosesc şi de jocul de picior. Lovesc puternic mingea şi de multe ori le-am pasat decisiv, din degajări, colegilor mei din atac.
R.: - Portarul pe care îl ai drept model este portughez sau român?
D.D.: - Sincer, portarul pe care îl admir cel mai mult este Victor Valdes. Dintre portughezi, de referinţă pentru mine este Vitor Baía, iar dintre români cel mai mult îmi place Bogdan Lobonţ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO