INTERVIU : Flavius Koczi, mânzul care domină calul cu mânere

Redăm integral interviul acordat de Flavius Koczi agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: - De ce ţi se spune mânzul? De la calul cu mânere?

Flavius Koczi: - În 2006 am concurat prima oară în echipa României, la seniori, şi am câştigat aurul la cal cu mânere şi de atunci, fiind şi cel mai mic din echipă, Alin Jivan mi-a spus mânzul.

Reporter: - Poate ajunge gimnastica masculină la nivelul gimnasticii feminine, în termeni de notorietate? Gimnastica feminină este poate cel mai îndrăgit sport de la J.O.

Flavius Koczi: - Nu ştiam lucrul acesta. Credeam că gimnastica per ansamblu, şi băieţi şi fete, este îndrăgită. Nu ştiu, eu consider că amândouă sunt iubite şi gimnastica feminină şi cea masculină.

Reporter: - Crezi că are ceva în plus gimnastica feminină ?

Flavius Koczi: - Are doar în minus câteva aparate.

Reporter: - De când te-ai apucat de gimnastică şi cum ai ales acest sport? Părinţii tăi au făcut sport?

Flavius Koczi: - Am început la şapte ani, părinţii m-au dus la gimnastică pentru că eram neastâmpărat. Părinţii nu au făcut sport. Eu eram neastâmpărat, ei au zis că am prea multă energie şi m-au dus la gimnastică să îmi consum energia.

Reporter: - Direct gimnastică sau ai încercat şi un alt sport?

Flavius Koczi: - Direct gimnastică.

Reporter:: - Ai avut vreun model pe care l-ai urmat în cariera ta?

Flavius Koczi: - Nu, întotdeauna mi-am dorit să fac un pas înainte, adică de la club să ajung la lotul de juniori, de la lotul de juniori să ajung la lotul de seniori şi după aceea să încep să câştig medalii, la Euopene, la Mondiale şi la Olimpiadă.

Reporter: - Care este aparatul tău favorit şi de ce?

Flavius Koczi: - Nu am un aparat favorit. Îmi plac mai multe. Îmi place solul, îmi place calul, îmi plac săriturile şi îmi place şi individualul compus.

Reporter: - Există un aparat pe care îl consideri mai dificil?

Flavius Koczi: - Întotdeauna un aparat sau două sunt mai dificile. De exemplu, inelele. La inele dacă nu te naşti cu ceva forţă, este mai greu, poţi să lucrezi mult şi bine. Dacă nu ai o forţă nativă, nu prea faci faţă concurenţei.

Reporter: - Ai vreun fel de superstiţii sau vreun fel de ritual?

Flavius Koczi: - Nu, nu am niciun fel de superstiţii. Consider că dacă eşti antrenat bine, nu e loc de superstiţii.

Reporter: - Ţi se întâmplă ca la antrenamente să îţi iasă un exerciţiu perfect şi să îl greşeşti în concurs sau invers?

Flavius Koczi: - De multe ori se întâmplă, pentru că la antrenamente ai o altă stare de spirit, nu ai emoţii, eşti acasă. La concurs am emoţii. Sunt terminat. Pentru că poţi fi campion mondial la antrenamente şi la concurs să nu arăţi lucrul acesta. Sunt diferite persoane, care sunt emotive şi la concurs nu reuşesc. Chiar dacă sunt buni, nu reuşesc să cucerească medalii din cauza emoţiilor. Mi s-a ântâmplat şi mie, din cauza emoţiilor. Mi s-a întâmplat să ratez în concurs şi la antrenamente să îmi iasă totul foarte bine.

Reporter: - La ce te gândeşti înainte de o săritură, de exemplu, simţi privirile oamenilor aţintite asupra ta?

Flavius Koczi: - Sincer să fiu, nici nu văd, nici nu aud. După ce ridic mâna, chiar sunt numai eu şi cu aparatul respectiv şi asta este o obişnuinţă deja. Practic mă gândesc numai la ce am de făcut. Dacă încep să mă gândesc la cei din public, care strigă ştiu eu ce, vă daţi seama că mi-aş pierde concentrarea.

Reporter: - Ce îţi dă putere să mergi mereu mai departe?

Flavius Koczi: - Nu pot să zic că îmi găsesc puterea în ceva. Îmi doresc, îmi doresc să fac pasul înainte. Am luat medalii la europene, am luat şi la mondiale şi îmi doresc medalii şi la Jocurile Olimpice. Asta este şi ceea ce mă motivează cel mai mult.

Reporter: - E mai greu când intri primul în concurs sau când intri ultimul. E mai grea aşteptarea sau aşteptarea de a-i vedea pe ceilalşi şi ce au pregătit ei?

Flavius Koczi: - După părerea mea şi din punctul meu de vedere, cred că este mai greu să intri primul. Pe de o parte este bine pentru că, de exemplu, ai sărituri – ai sărit şi ai scăpat – dar totuşi, aşteptarea aia, să vezi ce mai fac şapte după tine, este şi aia destul de grea. Pe de altă parte, e greu şi să intri ultimul. La fel, e vorba de moral. Dacă toţi cei dinaintea ta au sărit bine, ştii că trebuie să îţi faci bine treaba, să sari şi mai bine ca ei şi este o presiune în plus, dar, în general, să intri cam al patrulea, al cincilea, este cel mai bine.

Reporter: - Te sperie ceva la adversarii tăi? Îţi dai seama imediat când unul dintre ei a avut o săritură bună sau un exerciţiu bun?

Flavius Koczi: - Da, îţi dai seama. Îţi dai seama după notă. Aici, arbitri decid, în mare parte, cine câştigă, în funcţie de notă şi atunci începi să faci calcule – tu poţi să ajungi la nota aceea, nu poţi să ajungi şi atunci ştii din timp ce se întâmplă.

Reporter: - Se întâmplă ca arbitrii să fie mai drastici la unele concursuri, comparativ cu altele?

Flavius Koczi: - Depinde de fiecare competiţie.uneori se notează cu o notă de 16.00 şi se câştigă, altădată se câştigă cu o notă de 16.50. Deci este în funcţie de fiecare competiţie.

Reporter: - Există pentru un sportiv, ceva mai sus decât Jocurile Olimpice?

Flavius Koczi: - Nu cred că există ceva mai important decât Jocurile Olimpice, cred că Olimpiada este un vis împlinit pentru fiecare sportiv şi este un fel de răsplată a muncii sale – atâtea antrenamente, atâta muncă în sală, atîtea ore, atâtea lucruri dificile pe care un sportiv de performanţă le depăşeşte zi de zi. Cred că Olimpiada este competiţia supremă, cu atât mai mult dacă se şi câştigă o medalie.

Reporter: - Ai spus că obiectivul tău la Londra este o medalie. Detaliază te rog!

Flavius Koczi: - Poate să fie şi două, poate să fie şi trei, şi patru. Dar eu îmi doresc neapărat o medalie, nu contează culoarea ei, nu contează la ce aparat. Particip la trei aparate, am şi individualul compus, poate să iasă de la oricare dina ceste probe.

Reporter: - În ceea ce priveşte echipele, cum vezi tu România după Campionatele Europene?

Flavius Koczi: - Să nu uităm totuşi că au fost Campionatele Europene. Şi acolo a fost foarte greu, dar la Olimpiadă vor fi şi China şi Japonia şi America, echipe foarte puternice care au şanse la podium. Pentru noi, din punctul meu de vedere, o clasare în primii şase ar fi extraordinară, ca şi echipă. Va fi foarte greu să intrăm şi în finală, dar dacă vom intra în finală totul este posibil.

Reporter: - Ce este mai greu. Să ajungi în vârf sau să te menţii acolo?

Flavius Koczi: - Cred că este mai greu să fii constant. Este greu totuşi să fii constant. Eu prima oară am început să iau medalii la cal cu mânere, după aceea am început să iau la sărituri, după aceea am început să iau la sol. Niciodată nu m-am menţinut contant la un aparat anume şi asta este un lucru bun pentru că am mai multe aparate bune, dar părerea mea este că să fii constant este cel mai greu. Poţi să nimereşti o dată să iei o medalie. Asta e, s-a nimerit, ai avut noroc, dar apoi dacă nu mai iei medalii se şi uită şi asta e şi dovada că e greu să te menţii.

Reporter: - Cum este să fii mereu în cantonament. Nu îţi e dor de casă? Tu eşti din Reşiţa, cam cât de des ajungi acasă?

Flavius Koczi: - Nu aş putea să spun că este greu, pentru că nu stăm închişi, nu avem restricţii, chiar putem să ieşim unde vrem, cât vrem, în limite normale, adică fără să depăşim orele, să venim noaptea târziu, pentru că dimineaţa în sală se simte şi dacă nu eşti cu capul acolo unde trebuie poţi să te accidentezi foarte uşor. Sunt plecat de acasă de la 15-16 ani, adică 15 ani. M-am obişnuit, chiar m-am obişnuit. Mă duc acasă de sărbători. E bine. Nu pot să zic că e rău.

Reporter: - Se vorbeşte despre un anume regim spartan la gimnastică. Este chiar aşa strict?

Flavius Koczi: - Nu ştiu ce să zic. Depinde. Unui om din afara gimnasticii i se pare greu şi atunci putem să vorbim despre un regim spartan, dar noi suntem obişnuiţi. În privinţa mâncării, noi nu avem restricţii, dar consider că trebuie să fii foarte profesionist. Dacă pui nişte kilograme pe tine şi te urci pe inele – inelele sunt un aparat de forţă – poţi să faci o ruptură foarte uşor şi te poate ţine departe de orice concurs.

Reporter: - Ai avut probleme cu greutatea?

Flavius Koczi: - Eu, la capitolul acesta, chiar stau bine. Nu am probleme cu greutatea. Mai sunt printre noi...unii au, alţii n-au, dar v-am spus, totul ţine de cât de profesionist eşti.

Reporter: - Când ai fost ultima oară în vacanţă?

Flavius Koczi: - Ultima oară am fost în vacanţă a fost după europene şi cred că voi mai merge de Crăciun.

Reporter: - Ce îţi place să faci în timpul liber?

Flavius Koczi: - În timpul liber îmi place să merg la pescuit. Este o pasiune, suntem mai mulţi care mergem la pescuit, ne relaxăm.

Reporter: - Ai ajuns cetăţean de onoare al Reşiţei. Ţii la acest lucru, este un patriotism local? Ţii la oraşul tău?

Flavius Koczi: - Da, normal că ţin la oraşul meu. Mă bucur foarte mult pentru că am fost ales cetăţean de onoare al oraşului. Eu spre să continue seria de medalii, să nu mă opresc aici, pentru că vreau să arăt că toate aceste medalii nu le-am făcut numai pentru clubul Dinamo, la care activez în continuare. Vreau să o fac şi pentru oraş şi poate, mai încolo, să mă întorc şi să pot să concurez un an sau doi şi pentru clubul de la Reşiţa, clubul de unde am plecat.

Reporter: - Te gândeşti unde te vezi peste 10 ani? În Bucureşti, antrenor?

Flavius Koczi: - Nu ştiu, asta e o întrebare grea, pentru că niciodată nu poţi să ştii. Eu îmi doresc, vă daşi seama că îmi doresc să fiu antrenor. Acum nu ştiu. E puţin mai greu să fii antrenor la un club de gimnastică din România pentru că salariile sunt mici. Salariu de profesor. Toată lumea ştie că este un salariu mic iar să fii un sportiv de performanţă, cu atâtea medalii şi să iei un salariu aşa mic... Nu cred că aş putea.

Reporter: - Este străinătatea o soluţie?

Flavius Koczi: - Întotdeauna străinătatea este o soluţie, dar aici depinde de fiecare sportiv, de fiecare om. Depinde de unde antrenezi. Pentru că dacă antrenezi la un lot olimpic se schimbă puţin situaţia, dacă antrenezi la un club, este puţin mai greu.

Reporter: - România vă răsplăteşte munca enormă pe care o depuneţi?

Flavius Koczi: - Este o întrebare bună! Nu ştiu ce să zic. Dacă vorbim despre europene şi mondiale, şi aici vorbesc strict de premiere, atunci răspunsul este cu siguranţă nu, pentru că, totuşi, sunt nişte premii infime. Bineînţeles, la Olimpiadă premiile sunt mari, în comparaţie cu europenele si cu Campionatele Mondiale, dar nu ne obligă nimeni. La urma urmei, este alegerea fiecărui dacă doreşte să meargă înainte sau dacă doreşte să se retragă şi din moment ce un sportiv este încă în activitate şi concurază pentru România asta înseamnă că e mulţumit, până la urmă. Mai sunt şi alte domenii în care se câştigă puţin. Asta e, nu avem ce să facem.

Reporter: - Este adevărat ce se spune, că o medalie olimpică este căutată de sportivi tocmai pentru renta viageră.

Flavius Koczi: - Se poate să fie aşa. Dar şi dacă eşti campion european e acelaşi lucru, primeşti o rentă viageră şi dacă eşti campion mondial primeşti o rentă viageră şi dacă iei medalie la Olimpiadă primeşti o rentă viageră. Cred că nu e vorba numai de rentă. Jocurile Olimpice sunt şi obiectivul suprem, şi datorită premierilor şi datorită faptului că se ţin odată la patru ani şi pentru că cei mai buni sportivi din lume sunt acolo. Sunt mai mulţi factori.

(Interviu realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)