INTERVIU - Paşcalău: Îmi doresc enorm să joc din nou cu naţionala la un Campionat European

Componenta naţionalei de baschet Florina Paşcalău (30 de ani), care evoluează în prima ligă a Italiei la Cris Taranto, vorbeşte într-un interviu despre noua campanie de calificare pentru Eurobasket şi de experienţa din Italia.

Urmărește
81 afișări
Imaginea articolului INTERVIU - Paşcalău: Îmi doresc enorm să joc din nou cu naţionala la un Campionat European

INTERVIU - Paşcalău: Îmi doresc enorm să joc din nou cu naţionala la un Campionat European (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Paşcalău, care a evoluat cu naţionala de senioare a României la un turneu final al Campionatului European (Eurobasket Women), în 2001 şi 2007, a acordat un interviu pentru frbaschet:

Reporter: Cum te simţi la Taranto?

Florina Paşcalău: Extraordinar! E o senzaţie superbă atunci când caştigi aproape tot timpul, cel puţin în campionat. E o echipă serioasă, solidă, profesionistă. Mi-aş fi dorit să joc mai multe minute, dar asta este decizia antrenorului, iar eu nu comentez.

Reporter: Cras a jucat şi în Euroligă. Cum a fost?

Florina Paşcalău: O experienţă unică. Chiar daca nu ne-am calificat mai departe, a fost ceva senzaţional. Sper să trăiesc astfel de momente şi în sezonul viitor.

Reporter: Care e principalul adversar din campionat?

Florina Paşcalău: Schio. Cu ele ne batem pentru primul loc înainte de play-off, însă cred cu tărie – ţinând cont de forma în care suntem – că nu ne pot depăşi.

Reporter: Urmează o nouă "lungă vară fierbinte" cu echipa naţională. Vă luptaţi cu Germania, Spania, Suedia şi Bulgaria pentru două locuri care duc la Eurobasket 2013, din Franţa…

Florina Paşcalău: Nu ştiu ce crede lumea, dar eu consider că avem mari şanse de calificare în acest an! Benefic ar fi dacă nivelul nostru ar mai creşte puţin. Această creştere este perfect realizabilă, valoare avem, totul este să încercăm sa schimbăm câte puţin din mentalitatea fiecăreia dintre noi. Sper să evoluam bine şi să ne îndeplinim în sfârşit obiectivul. Îmi doresc enorm să joc din nou, cu naţionala, la un Campionat European!

Reporter: Consideri că mai trebuie să lucrezi la unele aspecte ale pregătirii tale?

Florina Paşcalău: Desigur. Cer în fiecare zi tot mai mult de la mine şi din fiecare antrenament încerc să invăţ cât mai mult. Cred că mai am de muncit la recuperări şi la faza defensiva. Cert este că tot timpul trebuie să lucrezi, să încerci să perfecţionezi câte un aspect. Important este că sunt sănătoasă. Aştept să jucăm pentru Cupa Italiei, în martie, apoi să ne concentrăm pe campionat, iar în vară, cu lotul, după cum am mai zis, să reuşim să ne calificam la Europene!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici