INTERVIU: Patzaichin despre atentatul de la JO-1972: Mergeam în patru labe pe sub balcoane de frică

Ivan Patzaichin a obţinut la Jocurile Olimpice de la Munchen două medalii, una de aur (la C1 1.000 de metri) şi una de argint (la C2 1.000 de metri).

Povestea medaliei de aur a făcut înconjurul lumii, după ce, în calificări, sportivul român a concurat cu pagaia ruptă. Conform regulamentului, sportivul trebuie să aibă o pagaie de rezervă, iar dacă, în primii 30 de metri ai cursei, acesta se confruntă cu probleme tehnice trebuie să ridice mâinile pentru ca întrecerea să fie oprită. Ivan Patzaichin a observat că pagaia sa este fisurată şi a procedat conform regulamentului, însă nu a văzut nicio reacţie din partea arbitrilor. Cu toate acestea, românul a continuat să vâslească şi s-a încăpăţânat să termine cursa. El a trecut linia de sosire cu o întârziere de trei minute faţă de primul clasat. La finalul cursei, Patzaichin a depus contestaţie, iar arbitrii i-au mai dat o şansă, trimiţându-l în recalificări. Sportivul român s-a remarcat prin ambiţia sa şi a reuşit să ajungă în finala probei C1 de 1.000 de metri, pe care a şi câştigat-o.

A doua medalie cucerită de Ivan Patzaichin la JO de la Munchen a fost cea de argint de la proba C2 de 1.000 de metri, pentru care a luptat alături de Serghei Covaliov.

Reporter: Cum a fost în timpul atentatului terorist de la Jocurile Olimpice de la Munchen '72?

Ivan Patzaichin: Mai întâi am auzit împuşcături de dimineaţă, pe la 6.00 parcă, apoi am aflat de atac şi ce se întamplă.

Rep: Ce stări aţi trăit în perioada atacului?

I.P: Totul a fost sub stres, sub teroare continuă. Evident, ne-a fost frică să ieşim din clădire pe toata perioada atacului, care a ţinut de dimineaţa până seara târziu, când a fost eliberat satul olimpic. Umblam în patru labe pe sub balcoane ca să nu ne împuşte. Nu ne duceam nici dacă bătea cineva la uşă, de frică să nu fim împuşcaţi. În perioada atacului terorist, Simiocenco a ieşit pe balconul apartamentului în care era cazat încercând să vadă ce se petrece. Şocat de cele întâmplate, în momentul în care a vrut să revină în cameră, a uitat că uşa balconului este de sticlă şi a intrat prin ea. Colegul lui, canoistul Costel Coşniţă, a crezut că Simiocenco a fost împuşcat şi a leşinat. Ambii au suferit răni uşoare.

Rep: Apoi ce s-a întâmplat?

I.P: În următoarea zi s-a ţinut doliu şi s-au anulat competiţiile. La două zile după atentat, delegaţia României s-a reunit şi cineva, mi se pare preşedintele CNFS de atunci, Alexe, ne-a anunţat că a fost atacată delegaţia URSS. Din fericire, totul s-a dovedit a fi doar un zvon.

Rep: Cum au decurs Jocurile în continuare?

I.P: A fost o competiţie foarte dificilă, ne-a marcat pe toţi atentatul. De abia în ultimele zile ne-am revenit şi am obţinut medaliile.

Rep: Povestiţi-ne despre pagaia ruptă.

I.P: Concuram în serii, iar cursa ar fi trebuit să se oprească dacă se rupea pagaia. Am ridicat-o deasupra capului, norocul meu e că arbitrii cred că n-au văzut că s-a rupt longitudinal. Important era să termin cursa, regulamentul nu prevedea un timp în care să termin. Am reuşit la două minute după ceilalţi, în aplauzele tribunelor. Pe buletinul oficial am fost trecut cu abandon, însă după contestaţie am fost acceptat în recalificări. Apoi am învins în finală la patru secunde avans.

Rep: I-aţi cunoscut pe sportivii israelieni de origine română?

I.P: Eram un copil pe atunci, nu îmi amintesc mai nimic de sportivii israelieni de origine română.

Interviu de Romeo Chiriac, romeo@mediafax.ro.