INTERVIU Peter Pop, artistul care a practicat în copilărie tenis, promovează scrima în clipuri, a terminat cibernetică, a jucat în filmul Selfie 69 şi şi-a făcut un nume în industria muzicală

Aşa a ajuns să urce pas cu pas pe scena muzicala din România. L-aţi văzut pe canalele muzicale mai ales cu videoclipul Singur în doi, alături de interpreta Lora, o producţie în care joacă mai mulţi scrimeri profesionişti, dar a şi fost actor, cu un rol inedit, în pelicula Selfie 69. Invitat luna trecută în studioul Mediafax, Peter Pop a interpretat live - îl puteţi asculta în materialul video - trei hituri pe care cu siguranţă le ştiţi.

Bogdan, cum ţi-a venit ideea pentru numele de scenă Peter Pop?
Peter Pop: Ideea numelui meu nu mi-a venit mie, i-a venit lui Smiley, deoarece voiam un nume care sa nu fie neapărat asociat cu România, în eventualitatea în care eu aş fi scos o piesă în engleză şi ar fi prins „afară”. Am semnat cu MediaPro, am fost sfătuit să nu spun exact ceea ce s-a întamplat, dar să fiu sincer, în momentul de faţă, nu prea mă mai interesează. În asamblu, a fost experienţă foarte neplăcută pentru mine cu HahahaProduction. Îmi aduc aminte, înainte să scot melodia cu Lora, de acolo mă cunoaşte probabil lumea, îi scrisesem într-o zi pe Facebook dacă ar vrea să facem o piesă, ea a spus ca da. I-am spus atunci lui Andrei (Smiley) că Lora şi-a dat acordul să facem o piesă împreună şi îmi aduc aminte că nu părea foarte încântat şi nu am înţeles de ce, deoarece era o oportunitate fantastică pentru mine, artist nou să am o colaborare cu un artist consacrat. Am reuşit să scot piesa cu Lora care a avut un foarte mare succes".

Eu pot să spun că am crescut cu Modern Talking, cu Queen. Cu ce ai crescut tu?
Peter Pop: Eu am crescut cu casete. Aveam vreo 4-5 ani, tatăl meu lucra pe vremea aceea în Italia şi îmi aducea casete cu Toto Cutugno, iar eu le învaţam pe de rost, ce înţelegeam eu acolo, nu ştiam să scriu la 4 ani, dar le învăţam cum înţelegeam că zice Toto Cotugno. Nu erau cele mai corecte cuvinte pe care le rosteam, dar am crescut cu muzica italiană, Adriano Celentano, Fiorello, Al Bano şi Romina Power, dar în principal Toto Cutugno. Îmi plăcea foarte mult muzica italiană, în primul rând datorită limbii care mi se părea mie foarte melodioasă. Ulterior ascultam Celine Dion, Michael Jackson.

Ai încercat să-l şi imiţi pe Jackson la capitolul coregrafie?
Peter Pop: Niciodată nu am fost un bun dansator, nu am ştiut să dansez, tot timpul mi-a fost ruşine să dansez, deoarece aveam impresia că sunt  ca o scândură"

Ai terminat facultatea de cibernetică. Te ajută în muzică?
Peter Pop: Facultatea pe care am făcut-o nu mă ajută deloc. Lucrurile pe care le-am învăţat acolo poate mi-au antrenat în vreun fel mintea, nu îmi dau seama. Cert este că facultatea am făcut-o în primul rând pentru părinţi, mai ales pentru tatăl meu. Ştiam că îşi doreşte să fac ceva de acest gen, iar Cibernetica sună interesant într-un fel. Am învăţat foarte mult în clasele a 11-a şi a 12-a ca să intru la această facultate la buget. Aveam o convenţie cu el, dacă intru la buget mă lasă să mă mut singur şi am tras tare pentru asta. M-a ţinut un an, a vrut să vadă cum mă descurc. M-am descurcat bine şi după am reuşit să plec de acasă.

Păreai că ai plecat de acasă devreme, mai în glumă, mai în serios. Pentru că pe la începutul anilor 2000, pe posturile de muzică se difuza clipul Îngeraşul meu al formaţie Extra... din care tu făceai parte...Erai liderul formaţiei?
Peter Pop: În formaţia „Extra” nu aveam lider. Toţi trei eram colegi la Palatul Naţional al Copiilor, acolo am început să cânt de la 7 ani. La un moment dat, cei de la CatMusic şi de la Media Services au venit să facă un casting pentru un band. Aceştia ne-au ales pe noi, aveau piesele deja pregătite, am şi scos album în câteva luni, am intrat repede în studio, am tras toate piesele. La momentul acela s-a făcut o campanie de promovare, piesa „Îngeraşul meu” a fost o piesă de succes. A fost un moment ciudat când am început să avem concerte, iar lumea de pe stradă mă recunoştea, însă mie sincer nu îmi plăcea piesa aceea şi nici ce cântam. La început am fost fascinat de această idee de band, dar ulterior am văzut că nu îmi plăcea genul acela de muzică şi îmi era ruşine când vedeam că mă recunoaşte lumea pe stradă. Cu una dintre fostele mele colege m-am mai văzut, ea cântă într-un band de coveruri şi ne-am mai intersectat. Cealaltă ştiu că este plecată din ţară, are o familie în Cipru. Acum ceva timp am mai vorbit cu ea pe Facebook.

Aş vrea să te întreb cât de mult contează versurile pentru succesul unei melodii?
Peter Pop: Versurile contează foarte mult într-o melodie. Mi se pare că proporţiile sunt împărţite în mod egal, atât linia melodică, dar şi producţia, versurile. Se întâmplă de multe ori ca linia melodică să nu transmită prea multe, însă să exprime mai mult versurile, să te sensibilizeze, să te atingă. În piesa „Umbre” sunt câteva versuri cu impact. Este un vers „Distruşi cu chip de îngeri o să întâlneşti mereu”. Am observat că acest vers a sărit în ochi mai multor oameni.  La piesa „Umbre” versurile le-am scris eu împreună cu o fană care mai îmi trimitea versuri şi mai aveam eu nişte idei şi aşa am făcut piesa. Versul „Distruşi cu chip de îngeri o să întâlneşti mereu” e versul ei, nu al meu.

Ce-ţi trebuie să progresezi în industria muzicală din România?
Peter Pop: E foarte greu în momentul în care întâmpini piedici, iar eu chiar am avut această problemă. După „Singuri în doi”, un an şi jumătate nu am făcut absolut nimic. După ce single-ul a ieşit şi a avut succes, succesul acela trebuie menţinut cu ceva, să ai ceva pregătit, sa te zbaţi, sa te gândeşti ce să faci ca succesul acela să nu se piardă. Eu am întâlnit foarte multe piedici şi nu am putut să fac în aşa fel încât succesul acela să-l pot perpetua. Am dispărut pentru că nu era deschidere ca eu să mai scot ceva, să apar cu ceva. Nu am prea multe piese şi cânt şi coveruri şi în concertele mele, dar un an şi jumătate am făcut o pauză, după care am zis că nu se poate aşa. Într-un final am reuşit să închei înţelegearea, iar acum am semnat cu MediaPro, unde am o relaţie foarte bună, ma înţeleg foarte bine cu ei. Am făcut şi un contract în aşa fel să mă avantajeze şi să nu mai păţesc ce am păţit în cealaltă parte. Oricum, trebuie să munceşti. Îţi trebuie foarte multă muncă şi perseverenţă. E foarte dificil în momentul în care le faci pe toate, dar sunt nişte bariere peste care tu nu ai cum să treci pentru că ori te obligă contractul ori intervin alţi factori şi eşti legat şi de mâini şi de picioare.

Se spune că dacă nu ai vizualizări pe YouTube, nu exişti pe piaţa muzicală. Cât e de adevărat şi cât se câştigă?
Eu nu monetizez YouTube-ul, toate piesele pe care le scot pe durata contractului cu cei de la MediaPro, le vor pune pe canalul lor. Se remunerează la un milion de vizualizări. Îţi pot reveni de la 300 de euro până la 1.000 de euro, depinde şi de publicitatea care se pune pe piesa respectivă. Se împarte între producători, artist, aşa se procedează, dar acum dacă nu ai aşa multe vizualizări, suma nu este atat de mare. Mulţi trăiesc din YouTube.

Când ştii că ai terminat o piesă care va deveni hit?
Peter Pop: Când compui o piesă este de preferat să stai cât mai puţin şi să fie cât mai bună, dar nu se întâmplă tot timpul aşa. Procesul de creaţie este greu de controlat, să estimezi un rezultat într-o anumită perioadă de timp. Te opreşti când simţi că este un produs bun, când simţi ca ce ai făcut îţi place foarte mult şi nu ai mai schimba ceva la el, atunci mă opresc.

"Joc un rol de bâlbâit în filmul Selfie 69"

Nenumăraţi interpreţi de muzică, chiar şi din România, au devenit actori. Cum ai ajuns să joci în filmul Selfie 69?
Peter Pop: Total întâmplător a fost rolul din „Selfie 69”. În perioada aceea eram la HahahaProduction şi muzica filmului era făcută de cei de acolo. Cristina Iacob (n.r. - regizorul filmului) avea nevoie de nişte feţe noi. Atunci cred că deja lansasem piesa „Singuri în doi” şi atunci mi-a propus acel rol. Joc un rol de bâlbâit. Nu mi-a fost greu, am avut noroc că acolo pe platou am întâlnit o profesoară de actorie româncă, dar stabilită la New York, Mihaela Mihuţ. Îmi aduc aminte că mă uitam pe replici, ma văzuse probabil mai nedumerit şi m-a întrebat ce fac, iar eu i-am zis că încerc să interpretez replicile acelea. Atunci mi-a zis să ieşim afară pentru că acolo era mai multă lume. Am avut emoţii, era prima dată când mă confruntam cu astfel de emoţii, dar în acelaşi timp mi-a plăcut ideea. M-am dus acolo motivat şi abia aşteptam să joc, nu aveam nişte emoţii distructive, nu îmi era frică de cum o să iasă.

Interviul complet poate fi citit pe ProSport.ro.

Citeşte şi: Trupul neînsufleţit al lui Vasile Turcu a fost depus la Capela Reînvierea. Doar membrii familiei au fost prezenţi

Citeşte şi: Antrenorul de handbal acuzat că a violat şapte fete, condamnat definitiv la 19 ani de închisoare

Citeşte şi: Patricia Ţig a fost eliminată în runda inaugurală a turneului de la Indian Wells