INTERVIU: Sergiu Suciu: Convocarea la naţionala de tineret a fost o surpriză plăcută

Redăm integral interviul:

Reporter: Sergiu, ai avut un început promiţător la Torino, unde ai şi debutat în Serie A, apoi a venit accidentarea de anul trecut de la turneul de la Viareggio, urmată de opt luni de pauză. Te-ai gândit vreodată că s-a sfârșit totul?

Sergiu Suciu: A fost foarte grea recuperarea, am avut multe probleme, se umfla mereu genunchiul, m-am chinuit mult. Sincer, da, a fost un moment, cu puţin înainte de-a reveni, în care am crezut că am să cedez. Pot să le mulţumesc doar părinţilor mei pentru că au fost mereu aproape de mine în acele momente grele şi pentru că m-au încurajat să continuu.

R: Cum a fost revenirea pe gazon?

S.S.: Primele meciuri le-am jucat cu echipa Primavera, la început îmi era teamă la dueluri. Dar încetul cu încetul a trecut şi frica, acum e bine, am întors pagina.

R: Ai depăşit problemele, ba, mai mult, Torino ţi-a prelungit contractul şi ai început să fii convocat constant la naţionala de tineret. Este acesta cel mai bun sezon din cariera ta?

S.S.: Nu ştiu dacă este, dar am avut o revenire cât de cât bună. Nu aveam aşteptări ridicate, era important să pot să joc din nou. Convocarea la naţionala de tineret a fost o surpriză plăcută, îi mulţumesc domnului Emil Săndoi pentru că a avut încredere în mine şi mi-a oferit această şansă. Despre contract, se discutase înainte de accidentare, dar a rămas totul în stand-by până la revenire.

R: Cum ai caracteriza împrumutul tău la Gubbio, echipa-surpriză din fotbalul italian?

S.S.: Au fost cinci luni superbe, mereu ne-am aflat pe primul loc şi am început să joc primele meciuri adevărate după accidentare, diferite faţă de cele de la juniori. Colegii - extraordinari, antrenorul - excelent, a înţeles situația mea fizică şi mai ales momentul din care tocmai ieşisem, publicul - incredibil. Iar ca s-o spun până la capăt, Gubbio e chiar un oraş frumos. Într-adevăr, a fost un miracol sportiv ceea ce s-a întâmplat la această echipă.

R: Ai fost aproape să bifezi două promovări în acelaşi sezon: în Serie B cu Gubbio şi în Serie A cu Torino. Unde te vedem jucând din vară?

S.S.: Din păcate, Torino nu a reuşit să promoveze. În ceea ce priveşte echipa unde voi evolua în sezonul viitor, nici eu nu ştiu.

R: Este adevărat că ai fost solicitat să joci pentru naţionala Italiei? Ce s-a întâmplat până la urmă?

S.S.: Da, e adevărat, au fost anumite discuţii cu antrenorul de atunci al tineretului Italiei, care voia să ştie ce aş face eu în cazul unei eventuale convocări. Totul s-a oprit aici, nu aveam nici cetăţenia italiană, şi gata. Eu am visat mereu să joc la naţionala României. Visam cu ochii deschişi privindu-l pe Hagi.

R: În trecut mai mulţi juniori români au fost legitimaţi la Torino, dar doar tu ai făcut pasul cel mare la prima echipă. De ce anume este nevoie pentru a parcurge tot acest drum până la capăt, de la categoria "Giovanissimi" la echipa mare?

S.S.: Sincer, e nevoie de puţin noroc, dar şi de anumite calităţi, multă muncă, ambiţie şi puţină inteligenţă. Este un proces natural de creştere, de aceea nu toţi ajung până sus. Da, au fost câţiva juniori români la Torino. Dintre aceştia pot să îl amintesc pe cel care mi-a rămas în suflet, un băiat excepţional, Victor Dobrescu, care a avut mult ghinion, o problemă foarte gravă de sănătate, care l-a oprit complet. Era un atacant talentat, cu fizic bun, sunt convins că ar fi putut să aibă o carieră frumoasă. Deseori m-am gândit la el în momentele grele şi pot să mă consider un băiat norocos.