Ioan Andone: E îngrijorător pentru că e al doilea meci consecutiv în care jucăm prost

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ioan Andone, a declarat, duminică, după înfrângerea din partida cu CFR Cluj, scor 0-1, că este îngrijorat de faptul că formaţia sa se află la al doilea meci consecutiv în care joacă prost.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Ioan Andone: E îngrijorător pentru că e al doilea meci consecutiv în care jucăm prost

Ioan Andone: E îngrijorător pentru că e al doilea meci consecutiv în care jucăm prost (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Au fost mult mai inteligenţi şi mai organizaţi defensiv. Noi am făcut mai multe greşeli, dar e îngrijorător pentru că e al doilea meci consecutiv în care jucăm prost. Ceea ce-am pregătit n-am văzut pe teren. Ştiam jucătorii CFR-ului, le-am atras atenţia alor mei că dacă CFR înscrie greu mai primeşte gol. Cei de la CFR nu au oferit prea mult fotbal, dar au câştigat şi se menţin în lupta pentru titlu şi cupele europene. În acest moment nu avem cum să ne gândim la titlu. Să vedem cum terminăm turul. Avem nouă puncte în urma echipei de pe primul loc. Sunt foarte multe. Avem meciuri grele de tot în continuare", a spus Andone.

Tehnicianul dinamovist a afirmat că a încercat să-i surprindă pe adversari prin titularizarea lui Liviu Ganea. "Am încercat să marcăm, am jucat cu trei atacanţi. Am încercat o surpriză cu Liviu Ganea pe dreapta, pentru că Torje nu era pregătit. N-am fost organizaţi bine. Am venit cu entuziasm, mai ales că întâlneam o echipă care pierduse cu trei zile înainte cu 4-0. A fost printre jocurile proaste ale noastre din mai multe motive. La N'Doye a fost eliminare corectă. Nu a fost o presiune legată de arbitraj. Eliminarea lui N'Doye e corectă. La noi în campionat se ţipă la arbitrii, astea sunt scuze sau se pune presiune", a precizat Andone.

Ioan Andone consideră că nu este normal că fanii dinamovişti din provincie nu au fost lăsaţi să intre în stadion: "E important că fanii nu au fost lăsaţi să intre. Nu e posibil să ai 1.000 de fani şi să nu-i primeşti pe stadion. O să vină CFR la Bucureşti şi o să-i ţinem prin Gara de Nord. Stadionul trebuie să fie plin, să le oferim ceva suporterilor. Vă daţi seama ce stare au! Sunt golănii ieftine. Aşa suntem noi românii!".

Antrenorul FC Dinamo a declarat că dacă nu va încheia sezonul pe unul din primele două locuri îşi va prezenta demisia. "N-am prea mult de mers până acasă, nu e presiune. Distanţa de la stadion faţă de unde stau eu e scurtă. Nu e nicio presiune, dacă nu termin pe doi la vară ne dăm mâna. În condiţiile astea e greu să termini şi pe doi. Important e cum terminăm turul. Credeam că puţin ne-am revenit. Ăsta e fotbal de echipe de locul 10. Vom mai schimba din jucătorii care au evoluat azi. Cel mai important e cel de miercuri, cu Craiova, pentru că te duce în Europa. E pasul cel mai scurt. Mă bucur că oamenii nu m-au uitat aici, la Cluj. Aş vrea să aduc eventul şi la Dinamo, dar nu mai pot. Dacă domnul Borcea spunea că ţine cu Steaua e treaba dânsului. Acolo sunt alte relaţii, cu naşul şi finul", a spus Andone.

Ioan Andone crede că Oţelul Galaţi poate să se bată la câştigarea titlului de campioană. "La Oţelul e o muncă de durată, nu cu jucători cumpăraţi. Nu ştiu dacă ar putea să fie modelul Urziceni. Aleargă foarte mult, au câştigat fără drept de apel la Criaova sau Mediaş. Sunt echipa care a acumulat cele mai multe puncte. Noi trebuie să ne remediem ce avem. Avem multe probleme".

Echipa Dinamo Bucureşti a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici