„Nu sunt liniştit deloc. Singura nemulţumire e că ne-a bătut o echipă foarte slabă, care şi pe Bistriţa trebuie să o bată cu arbitrii. Ne-am bătut singuri. Tembo o să mai prinda echipa în toamnă. Eu nu le tai din bani, cred că antrenorul o să o facă. Idioţii noştri nu au fost în stare să joace nimic. Cred ca mintea le lipseşte, musşhi mai au ceva pe ei. Silviu Lung va prinde echipa când voi zice eu, dar asta nu se va întâmpla până în toamnă”, a spus Niculae.
Tehnicianul echipei FC Vaslui, Gabi Balint, a declarat că meciul a fost greu din cauza unei „greşeli impardonabile”. „Avea dreptate cine spunea că rămâi fără ficaţi aici, la Vaslui. Am avut un meci greu din cauza unei greşeli impardonabile, dar am reuşit să revenim. Am avut ocazii, o bară, puteam să mai marcăm. Avem o echipă puternică, păcat că am pierdut patru puncte în ultimele meciuri. Sper ca de acum încolo să-l mulţumim pe domnul Porumboiu şi FC Vaslui să renască. Sânmărtean a jucat nerefăcut, la fel şi Antal. Lucian nu a mai putut şi l-am scos. Nu mă aşteptam să marcheze, mai ales că îşi târâia piciorul, dar se vede că este un fotbalist inteligent”, a afirmat Balint la DigiSport.
Formaţia Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, în care de la ambele grupări a fost eliminat un jucător.
Golurile au fost marcate de Sânmărtean ’43 şi Temwanjera ’81 pentru FC Vaslui, respectiv Budescu ’72 (penalti) pentru Astra.