"Pentru cele trei jocuri (n.r – cu Poli Iaşi, Gloria Bistriţa şi Steaua) s-a declarat mobilizare totală prin încurajări, susţinere financiară puternică, făcându-se un program care să acopere cât mai bine meciurile din deplasare cu Bistriţa şi Steaua. Pentru cele două jocuri, cu Iaşi şi Bistriţa, pe care le considerăm foarte importante, dar nu capitale, s-au luat măsuri speciale pentru mobilizarea jucătorilor. Primele sunt dublate pentru aceste partide. Noi mizăm pe echipă şi nu facem decât să strângem rândurile, să intrăm pe teren cu atitudine, concentrare, pentru că Iaşul are jucători periculoşi", a spus Ion Marin.
Tehnicianul a precizat că s-ar mulţumit cu patru puncte în următoarele două etape. "M-aş mulţumi cu patru puncte în cele două meciuri. Am văzut meciurile Iaşului şi pot spune că au câştigat şase puncte cu multă şansă. Noi dacă vom juca aşa cum am spus, cu determinare, atitudine şi concentrare, avem şanse mari să câştigăm", a adăugat Ion Marin.
Farul Constanţa va întâlni, vineri, pe teren propriu, de la ora 18.00, echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I, iar săptămâna viitoare va juca, în deplasare, cu Gloria Bistriţa. Jucătorii constănţeni vor fi recompensaţi, în cazul victoriei, cu câte 2.000 de dolari pentru meciul cu Poli Iaşi şi cu câte 4.000 de dolari pentru întâlnirea cu Gloria.