- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (26.05.2017, 09:25)
- Claudiu Giurgea
Ion Ţiriac: Domnul Federer nu e aşa bun pentru circuit
Ion Ţiriac s-a arătat deranjat de faptul că Roger Federer a decis să nu mai joace deloc în sezonul de zgură. Românul l-a criticat pe Federer după ce elveţianul a renunţat la mai multe turnee importante, printre care şi cel de la Madrid, al cărui patron este însuşi Ţiriac.
![Imaginea articolului Ion Ţiriac: Domnul Federer nu e aşa bun pentru circuit](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/16382988/1/ion-tiriac-604-bogdan-baraghin.jpg?width=560)
Ion Ţiriac: Domnul Federer nu e aşa bun pentru circuit (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)
Ţiriac admite faptul că Federer este un tenismen uriaş, dar îi reproşează elveţianului că joacă prea puţin în circuitul ATP: "Pe Federer l-am aşteptat la Monte Carlo, la Madrid şi la Roma. În cariera sa şi-a făcut mereu treaba, dar acum e diferit! Joacă din când în când şi nu putem conta pe el. Federer e un campion extraordinar. Din păcate, e bun pentru tenis, dar nu aşa bun pentru circuit, deoarece joacă foarte puţin chiar şi pentru vârsta lui (35 de ani). Baza în tenis nu stă doar în turneele de Grand Slam, dar şi în cele nouă de Masters. Pentru că sunt 12 săptămâni pe an în care sunt mai vizibili decât la Grand Slam, 80% din bani vin de aici", a declarat Ion Ţiriac, aflat la Geneva (Elveţia) în calitate de deţinător al turneului ATP 250 din localitate, conform site-ului 20min.ch.
Roger Federer, sportiv care a defilat la începutul acestui sezon câştigând Australian Open, Indian Wells şi Miami, a ales să sară peste sezonul de zgură, o suprafaţă care i-a dat bătăi de cap de-a lungul carierei.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/16379451/1/hepta-2930708.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/16377572/1/18716608-1947073691985508-1905976185-n.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=16382988&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe